Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Comunicarea

Comunicarea

Best price at Cartepedia.ro

20.00 RON
In Stock

Description

La un deceniu de la prima sa apariţie, cartea profesorului Mihai Dinu, devenită titlu de referinţă în literatura românească a domeniului şi manual universitar ale cărui tiraje succesive s-au epuizat sistematic la numai câteva săptămâni de la lansare, vede din nou lumina tiparului, într-o versiune adusă la zi. Spre deosebire de majoritatea lucrărilor cu titluri asemănătoare, care se mărginesc fie să ofere reţete practice pentru optimizarea relaţiilor interpersonale, fie să discute diferite aspecte ale comunicării mediatice (presa scrisă, radio şi TV), cartea de faţă acoperă un spectru mult mai larg, de la comunicarea animală la telecomunicaţii şi de la comunicarea estetică (muzică, poezie, arte plastice, cinematograf) la implicaţiile filosofice şi religioase ale comunicării. Tocmai datorită acestei ample deschideri culturale, ea se adresează nu doar segmentului şcolar şi universitar, ci şi publicului larg, tuturor celor interesaţi de o problematică pe cât e atractivă pe atât de actuală.

Key Specifications

Autor(i)Mihai Dinu
EdituraOrizonturi
Anul Publicariiiunie 2007
ISBN5948389001223
Pagini438
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
20.00RON