Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie

Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie

Best price at Cartepedia.ro

58.35 RON72.94-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„În această carte voi spune poveştile a zece pacienţi care au apelat la psihoterapie şi care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existenţială. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotrivă, toţi zece sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei. «Vreau! Vreau!» se aude mai tot timpul în cursul acestor istorisiri. O pacientă a strigat: «O vreau înapoi pe scumpa mea fetiţă moartă!», în timp ce îşi neglija cei doi băieţi rămaşi în viaţă. Un alt pacient insista: «Îmi doresc să le regulez pe toate femeile care-mi ies în cale!», pe măsură ce cancerul limfatic de care suferea îi invada pe rând cele mai tainice cotloane ale trupului. Iar un altul implora: «Vreau nişte părinţi şi o copilărie de care n-am avut parte niciodată!», agonizând asupra a trei scrisori pe care nu se putea hotărî să le deschidă. Iar o alta a declarat: «Vreau să fiu veşnic tânără», căci ea, o femeie în vârstă, nu se putea desprinde din dragostea devoratoare pe care i-o purta unui bărbat cu treizeci şi cinci de ani mai tânăr decât ea." Irvin D. Yalom   Alte titluri pentru Irvin D.Yalom (autor): Mama şi sensul vieţii (2023) , Minciuni pe canapea (2024) , Plânsul lui Nietzsche (2023) , Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii (2013) , Psihoterapia existenţială (2022) , Tratat de psihoterapie de grup (2022) , Problema Spinoza (2013) , Soluţia Schopenhauer (2022) , Călătoria către sine (2022) , O chestiune de viață și de moarte (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Irvin D. Yalom
EdituraTrei
Anul Publicarii2008
ISBN9789737071743
Pagini360
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
58.3572.94-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)