Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cinci poeme din Rotterdam

Cinci poeme din Rotterdam

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Poeziile din volumul Cinci poeme din Rotterdam, de Dumitru Crudu (editura Charmides, 2017), au drept fundament, din perspectiva mea, a cititorului ce nu a fost nicicând la Rotterdam, dar care a trecut prin același necunoscut, tocmai raționamentul expus mai sus. În fața necunoscutului, poetul învață să vadă, să meargă (dar niciodată să zboare), să-și imagineze, se lasă purtat/cucerit și face scenarii. Astfel că poemele sunt îndelung gândite, descompuse și resuscita(n)te, dar, în organizarea lor, îi asumă haosul, dezordinea. În fond, pot fi altfel gândurile? Tocmai în această formă „neprelucrată”, ele devin valoroase, căci din ele se creează poeme pe care nu le citești, ci le gândești. Versurile se succed rapid: cuvinte, construcții, imagini se reiterează în disperarea disimulată a situației, validând naturalețea textului și conturând „povestea” din spatele poeziei.” - Tamara Bivol Alte titluri pentru DumitruCrudu (autor): Moartea unei veverițe (2017) , Poooooooooate (2018) , Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici (2023) , Margareta noastră (2021) , Ora cinci și șapte minute (2023) , Scriitorii și KGB-ul (2023) , Salutări lui Troțki (2016) ,

Key Specifications

Autor(i)Dumitru Crudu
EdituraCharmides
Anul Publicariidecembrie 2017
ISBN9786067521269
Pagini50
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cinci poeme din Rotterdam | Bookpedia