Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
China cea de taină

China cea de taină

Best price at Cartepedia.ro

Description

Cartea are de toate: și informație, și taină, și uluire, și emoție, apoi zâmbete – cât cuprinde, dar și o mulțime de fotografii, mai stângace sau mai profesioniste. "Dintre toate însemnările mele de călătorie de prin toate colțurile de lume, am constatat că despre China am scris cele mai multe pagini. Poate că, involuntar, chiar și inspirația mea a fost direct proporțională cu dimensiunile acestei țări. În 2019 diplomația românească sărbătorește împlinirea a 70 de ani de relații bilaterale cu China, prilej cu care o prestigioasă editură din China mi-a cerut să adun într-o carte toate impresiile mele de călătorie din orașele Chinei vizitate în ultimii ani. O țineți, iată, în mână, publicată, în colaborare, de o altă prestigioasă editură din România: Corint. Cartea are, zic eu, de toate: și informație, și taină, și uluire, și emoție, apoi zâmbete – cât cuprinde, dar și o mulțime de fotografii, mai stângace sau mai profesioniste. Dar mai ales, cartea are mult suflet. De fapt, cu sufletul a și fost scrisă. Și, dacă-mi permiteți... tot așa și trebuie citită!" - Marina Almășan Alte titluri pentru MarinaAlmășan (autor): Insomniile Marinei (2013) , Bombănelile Marinei (2014) , 10 zile la Beijing. Jurnal de călătorie al unei vedete TV (2014) , Eu,…japoneza! Jurnal de călătorie la Tokyo (2015) , Zgârie-norii din Shanghai (2015) , Şi eu am descoperit America! (2016) , Nici eu nu mai ştiu cine sunt... (2016) , Cu ricșa prin orașul Viitorului (2017) , Marile surprize ale micului Luxemburg (2018) , Aventuri în țara trolilor. Jurnal de călătorie în Norvegia (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Marina Almășan
EdituraCorint
Anul Publicariimai 2019
ISBN9786067935936
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.90RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)