Celulita si Obezitatea - P. V. Marchesseau

Bogatiile civilizatiilor opulente (aur, masini, sclavi), antreneaza in mod automat, in numele confortului si al bunastarii, o alimentatie abundenta si falsificata, adica anti-specifica (care nu convine constitutiei noastre anatomice si fiziologice digestive) si denaturata (alterata prin diferite manipulari: mecanice, calorice, chimice si prin amestecuri nepotrivite, numite „gastronomice”).

La acestea se adauga sedentarismul, adica absenta efortului muscular, care caracterizeaza aceste civilizatii opulente (a caror marca este intotdeauna densitatea, complexitatea si tehnicitatea, indiferent de epoca in care au existat).

Civilizatiile opulente sunt intotdeauna civilizatii imbatranite, in care se remarca abuzurile in alimentatie, atrofia musculara si libertatea moravurilor. Obezitatea si celulita sunt semnele cele mai evidente ale acestei stari de degenerescenta fizica si morala.

Natiunile cu barbati „energici si musculosi” si femei cu trupuri ferme si fara celulita vor lua, intr-o zi sau alta, locul popoarelor prabusite care n-au stiut sa-si pastreze formele exacte si splendoarea de la origini, cu trasaturile fiziologice si morale (sanatate si curaj) care sunt formele interioare ale acestora. Demult, in Roma antica, un obez se facea de ras in fata lumii. In epoca decadentei, imparatii romani se mandreau cu obezitatea lor.

 Dezvoltarea stiintelor materiei si  tehnicii nu schimba cu nimic aceasta lege a degradarii fiintei umane, care nu este supusa nici efectelor timpului, nici ale cunoasterii. Obezul moare tanar, chiar daca a stiut sa ramana inteligent; dar devine rapid impotent. Cat despre femeia cu celulita, ea devine sterila, pierzandu-si aptitudinile naturale de a da nastere unui copil sau de a alapta. Catastrofa reprezentata de pierderea formelor exacte in cadrul ambelor sexe creste, fara ca cineva sa bage de seama, morbiditatea, confuzia mentala si amoralitatea in orice societate ajunsa la apogeul confortului sau material si de buna-stare fizica.

Fiinta umana, deformata si bolnava datorita „erorilor vitale”, este o fiinta sfarsita. Uratirea unui intreg popor, care evolueaza in paralel cu degenerescenta sa organica, este un sunet de clopot, preludiu al clopotului mortii, care anunta ca timpul existentei sale s-a sfarsit si ca a venit momentul ca el sa paraseasca scena lumii.

Ni se va spune, in mod sigur, ca omul, prin geniul sau (ascutimea inteligentei sale sau a corpului mental) poate evita aceasta decadere. De fapt, el nu face decat sa o precipite, prin toate artificiile sale, care agraveaza conditiile „anti-biologice” ale existentei, prin cresterea mecanizarii, a tehnologizarii, a manipularilor agro-alimentare sofisticate, a poluarii medicale si chimice; si toate acestea facandu-i pe ignoranti si naivi sa creada ca „totul este inspre mai bine in cea mai minunata dintre lumi”.

Aceasta auto-satisfactie a maselor populare si aceasta incredere nelimitata in autoritati si putere, isi au originea in pierderea auto-criticii si bunului simt al fiecaruia, rezultate dintr-o deviere a inteligentei, care inceteaza sa mai functioneze normal, si care progreseaza paralel si prin efect somato-psihic cu deformarea corpului, care se dilata la extrem (obezitate) sau in mod alternativ  se retracteaza, tot la extrem (descarnat), victime ale mediului artificial in care s-au scufundat.