Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cartea pașilor

Cartea pașilor

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Cine deschide Cartea paşilor are parte de o experienţă inițiatică. Doi poeţi în care arde flacăra duhului, Liliana Ursu, în rolul mentorului, şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, ca discipol, stau împreună la sfat de taină, punându-și la cale şi primenindu-și sufletele. (...) Pornind de la viziunea vârstelor percepute ca nişte hărţi ascunse (opt la număr), cu o cuprindere crescătoare din ce în ce mai amplă, Liliana Ursu îl invită pe cititor să călătorească împreună cu ea în timp şi spaţiu, din copilărie în adolescenţă, din tinereţe şi maturitate până în trecutul apropiat. Succesiunea întrebărilor puse de Laurenţiu-Ciprian Tudor nu urmează strict o ordine cronologică, fiind dictată, adesea, de imboldul afectiv, de spontaneitatea afinităţilor elective sau de o logică a intuiţiei poetice. Ceea ce cucereşte pe parcursul lecturii acestei cărţi atipice, în cel mai bun sens al cuvântului, este natura palimpsestică a expunerii. În destăinuiri, Liliana Ursu include poeme, proze scurte, pagini de jurnal, dialoguri şi solilocvii, scrisul ei deschizându-se într‑un evantai de splendori artistice care ne taie respiraţia.”Monica Pillat Alte titluri pentru LilianaUrsu (autor): Literatură la feminin. O antologie (2022) , Alte titluri pentru Laurenţiu-CiprianTudor (autor): Licantropia poftei. Poemele vârstei de mijloc (2019) , Nervi (2019) , Memorie de Alifant (2023) , 365 de lămuriri în compania lui Laurenţiu-Ciprian Tudor (2019) , Loc de oftat (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Liliana Ursu, Laurenţiu-Ciprian Tudor
EdituraSpandugino
Anul Publicariimartie 2023
ISBN9786306543120
Pagini656
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)