Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Captiv în lumea liberă

Captiv în lumea liberă

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Oricât de „antioccidentali” s-ar declara, românii interbelici rămân profund ancorați în peisajul Europei. Un asemenea „personagiu venit din interbelic” este și Theodor Cazaban. I-am stat în preajmă aproape cinci ani de zile, l-am ascultat povestind cu har o mulțime de scene și anecdote din vremea „juneții” și a exilului, l-am ascultat recitând, cum numai el știe s-o facă, sute și sute de versuri, l-am surprins tunând și fulgerând împotriva zodiei minciunii, perorând inspirat despre maeștrii săi mizantropi, Nietzsche, Guénon, Lavastine. Pentru prima dată l-am întâlnit la Casa Românească din Paris. Aveam, trebuie să recunosc, o anumită reticență față de exilați. O reticență dublată și de un soi de sfială, sentiment care nu m-a părăsit, de fapt, nici până astăzi. Cert este că în fața lui Theodor Cazaban nu m-am simțit nicio clipă „excedat”, dornic să pun capăt unei discuții inutile sau jenante. Există un criteriu după care se pot identifica exilații „de rasă”: se abțin să te dădăcească. Nu se avântă să te învețe cu orice preț cum trebuie să se comporte un „necivilizat” căzut din Est într-o țară precum Franța, într-un oraș precum Parisul, într-o universitate precum Sorbona, ori să te lămurească în privința bătăliilor seculare din ultimii… cincizeci de ani. Theodor Cazaban, dimpotrivă, ținea să mă descoasă, el, cu bucuria și curiozitatea unui veșnic student la fără frecvență, în legătură cu tot felul de chestiuni, în primul rând teologice, apoi de literatură clasică, nu în ultimul rând, politice.   De fapt, arunca întrebările ca pretext de conversație, pentru că întrebările creau imediat efectul bumerang scontat. Eu deveneam întrebătorul, iscoditorul adevărat, iar el, cum era și firesc, instanța menită să-mi răspundă. Foarte repede ne-am transformat într-un cuplu de „teroriști culturali”, avizi de tot și de toate. Împreună am asistat la zeci de conferințe și colocvii; împreună am urmărit și comentat zeci de emisiuni; împreună am citit, anatemizat și admirat zeci de cărți. Binecuvântat fie, așadar, exilul care mi-a dăruit un asemenea învățător-prieten!”   Cristian Bădiliță Alte titluri pentru CristianBădiliță (autor): Manual de anticristologie (2023) , Regele cu o harfă în mâini (2014) , Nodul gordian (2013) , Apocalips de buzunar (2014) , Harababura. Carte pentru cei ce ştiu să recite un poeziu (2014) , Adulmecări (2019) , Cântarea necântărilor (2019) , Viziunile lui Parpangel sau Țiganiada (2020) , Glafire. Teme fierbinți ale creștinismului (Carte pentru toți) (2021) , Știință dragoste credință. Pe viu despre părinții bisericii (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Theodor Cazaban, Cristian Bădiliță
EdituraVremea
Anul Publicariinoiembrie 2023
ISBN9786060812050
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
43.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)