Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Calea șamanului

Calea șamanului

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Șamanismul este o mare aventură mentală și emoțională, în care sunt implicați atât pacientul, cât și vindecătorul. Prin încercările eroice la care este supus în călătoria lui, șamanul își ajuta pacienții să depășească perspectiva lor normală, obișnuită, a realității, inclusiv perspectiva asupra lor înșile ca bolnavi. Șamanul le arată pacienților săi că, din punct de vedere emoțional și spiritual, ei nu sunt singuri în lupta împotriva bolii și a morții. Șamanul își face pacienții părtași la puterile sale speciale, convingându-i, la un nivel de conștiință profund, că un alt om este dornic să se sacrifice pentru a-i ajuta. Sacrificiul de sine al șamanului face să apară o implicare emoțională de aceeași intensitate din partea pacienților săi, care se simt obligați să lupte împreună cu șamanul pentru a se salva. Implicarea și vindecarea merg mână în mână.” - Michael Harner

Key Specifications

Autor(i)Michael Harner
EdituraHerald
Anul Publicariioctombrie 2019
ISBN5948417350101
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
45.59RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Calea șamanului | Bookpedia