Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ascensiunea celui de-al patrulea Reich

Ascensiunea celui de-al patrulea Reich

Best price at Cartepedia.ro

51.54 RON79.29-35%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

În această expunere explozivă, legendarul Jim Marrs explorează posibilitatea înfricoşător de reală ca astăzi, în Statele Unite să înflorească o ideologie insidioasă despre care se crede că a fost învinsă cu mai bine de jumătate de secol în urmă.   La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii de rang înalt împreună cu tinerii şi protejaţii lor fanatici si cu alţi zeci de mii de nazişti necunoscuţi public, folosindu-se de reţelele de exfiltrare atent puse la punct, au folosit avuţiile prăduite din întreaga Europă pentru a crea companii corporatiste în multe ţări, în special cele din America Latină, făcându-şi drum mai apoi în SUA. Au adus cu ei tehnologii şi arme miraculoase care au ajutat la câştigarea cursei spaţiale. Dar şi-au adus şi filozofia nazistă bazată pe premisa autoritară că scopul justifică mijloacele - inclusiv războaiele neprovocate de agresiune şi restrângerea libertăţilor individuale - care de atunci a impus o stăpânire de fier în „tara celor liberi”.           Alte titluri pentru JimMarrs (autor): Mai presus de TOP SECRET (2014) , Sub pecetea tainei. Guvernarea secretă a lumii (2014) , Illuminati. Societatea secretă care a deturnat întreaga lume (2019) , Alte titluri pentru AretinaTimoce (traducator): Calea mamei divine (2017) , Un surprinzător contact în masă (2018) , O planetă plină de viruși (2020) , Știinta, religia și căutarea vieții inteligente extraterestre (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Jim Marrs
EdituraIn Extenso
Anul Publicariiaugust 2023
ISBN9786069433430
Pagini548
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
51.5479.29-35%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)