Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Anii

Anii

Best price at Cartepedia.ro

49.90 RON62.37-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!“ Deborah Levy Premiul Nobel pentru Literatură 2022  La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere.   Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu”, alegând să folosească „noi”. Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii. Alte titluri pentru AnnieErnaux (autor): Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei (2022) , Locul. Evenimentul (2023) , Tânărul. Fotojurnal (2023) , Alte titluri pentru MădălinaGhiu (traducator): Sub soarele lui Satan (2019) , Trenul de Erlingen (2023) , Cele patru colțuri ale inimii (2021) , Anomalia (2021) , Inimă frântă (2023) , Capitularea (2022) , Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Annie Ernaux
EdituraPandora M
Anul Publicariifebruarie 2023
ISBN9786069786062
Pagini240
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.9062.37-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)