Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Amintiri în dialog

Amintiri în dialog

Best price at Cartepedia.ro

55.00 RON
In Stock

Description

„Bântuiam ca o stafie melancolică locuri pe care le cunoscusem îndeaproape într-o viaţă anterioară şi mă simţeam esenţial vulnerabil, deşi mă ştiam protejat, dacă nu de acea invizibilitate sau transparenţă pe care şi-o pot alege spectrele, de faptul că devenisem irecognoscibil. După două decenii de absenţă eram într-un fel deghizat în propriul meu trup, în propria mea vârstă. Revenisem în România pentru câteva zile, dar adevărata întoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult. Cartea noastră era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar întoarcerea în Itaca.ׅ” Matei Călinescu Alte titluri pentru MateiCălinescu (autor): Viata şi opiniile lui Zacharias Lichter (2023) , Un altfel de jurnal (2023) , Spre România (2000–2002). Jurnal inedit (2023) , Un fel de jurnal 1973-1981 (2023) , Eugene Ionesco. Teme identitare și existențiale (2023) , Scrisori din exil Corespondență inedită (2023) , Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme (2023) , Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade (2023) , Alte titluri pentru IonVianu (autor): Investigații mateine • Amintiri (2022) , Arhiva trădării şi a mâniei (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Matei Călinescu, Ion Vianu
EdituraHumanitas
Anul Publicariinoiembrie 2016
ISBN9789735053758
Pagini512
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
55.00RON