Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Abilităţi de comunicare

Abilităţi de comunicare

Best price at Cartepedia.ro

Description

Să spunem că, prin mâna ­destinului (sau din proprie voință), ați ajuns într‑un context social (sau profesional) complet nefamiliar. Vă doriți din toată inima înțelegere, acceptare, afirmare, succes, recunoaștere… Oricum l-ați numi, pentru obiectivul acesta aveți nevoie de același lucru: abilități de comunicare.   Îi admirați pe cei care par să aibă un talent natural de a se „apropia“ de interlocutori și vă spuneți în gând că au charisma, iar aceasta e un dar de la Dumnezeu.   Fiți siguri că Dumnezeu i-a dat același dar întregii specii. Însă, în cazul oame­nilor influenți, e un dar îndelung exersat – până când devine o a doua natură.   Această carte bestseller a soților Pease vă arată: cum să faceți o primă impresie bună și durabilă, cum să captați atenția celorlalți, cum să-i convingeți să vă adopte ideile și… cum să faceți astfel încât, la sfârșit, să nu le rămână un gust amar.   Allan și Barbara Pease vă spun tot ce trebuie să știți. Citiți fiecare detaliu și aplicați-l în situații reale, până când vă apropiați de perfecțiune. Veți constata că ușile care, altădată, păreau pe veci ferecate… acum vi se deschid în față.     Alte titluri pentru AllanPease (autor): De ce bărbații sunt neglijenți, iar femeile mereu prevăzătoare (2013) , Cât de compatibili sunteţi? (2013) , Află răspunsul! (2017) , Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri (2018) , De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă? (2019) , De ce bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste (2019) , Limbajul trupului în mediul de afaceri (2020) , Limbajul trupului în dragoste (2020) , Manualul limbajului trupului (2021) , Pachet Descoperă-i pe Allan & Barbara Pease (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Allan Pease, Barbara Pease
EdituraCurtea Veche
Anul Publicariimai 2020
ISBN9786064404022
Pagini104
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
33.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)