Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
A noua casă (Vol. 1)

A noua casă (Vol. 1)

Best price at Cartepedia.ro

Description

De la autoarea seriilor #1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori. După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale. Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi. Alte titluri pentru LeighBardugo (autor): Regatul furtunilor. Trilogia „Grisha” (Vol. 2) (2022) , Regatul luminilor. Trilogia „Grisha” (Vol. 3) (2015) , Răzbunarea ciorilor (vol. 2) (2022) , Zile și nopți de vară (2017) , Wonder Woman (2019) , Regele cicatricilor (2019) , Banda celor șase ciori (Ediție tie-in) (2021) , Regatul umbrelor (ediție tie-in) (2021) , Legea lupilor (2022) , Cu orice preț (Vol. 2) (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Leigh Bardugo
EdituraTrei
Anul Publicariiaugust 2020
ISBN9786064009241
Pagini592
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)