Zâmbetul curcubeului

Între temeri, întrebări, recunoașteri, curiozitate și multă neliniște, am avut întotdeauna un punct în care renunțam la a mai căuta, abandonându‑mă în razele unei liniști care îmi acapara mintea, trupul și sufletul. Acel punct era momentul în care priveam un
Curcubeu. Complet, abia zărit sau plin de contur, parcă îl simțeam întotdeauna înainte să apară. Privind spre el, se făcea liniște. Liniște în mine și în lumea mea.
Ceva îmi spunea că acolo se află răspunsuri pentru toate întrebările mele. Și că nu trebuie să mă grăbesc.