General | |
---|---|
Authors | Frauke Scheunemann |
Publisher | Booklet Fiction |
Year | 2017 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786065905498 |
Format | |
Pages | 192 |
Winston. Pe urmele spargatorilor casei de bani volumul 3
37,05 lei
Authors | Frauke Scheunemann |
---|---|
Publisher | Booklet Fiction |
Year | 2017 |
Pages | 192 |
Winston. Pe urmele spargatorilor casei de bani – Frauke Scheunemann
Alerta de gradul zero la scoala Kirei: cineva a furat seiful in care se aflau lucrarile scrise la proba de matematica de la bacalaureat! Printre cei care au de suferit se numara si Nico, fratele lui Tom, care ar putea fi obligat sa dea din nou examenul. Un lucru e sigur: e vremea ca formidabilul motan Winston Churchill sa intre in actiune! Bazandu-se pe inteligenta lui extraordinara, pe un nas care nu da gres niciodata si pe ajutorul prietenilor lui bipezi si patrupezi, Winston porneste sa rezolve misterul.
Fragment din cartea "Winston. Pe urmele spargatorilor casei de bani" de Frauke Scheunemann:
„— Operatiunea Sherlock? Urasc momentele in care Odette se zgaieste la mine neincrezatoare. Ma simt ca ultimul tontalau, ca si cum mi-ar lipsi o doaga.
— Aaa, da, baigui eu. Asa i-a zis Tom. Operatiunea Sherlock. Nici eu nu stiu de ce, dar asa a spus. Planul nu suna rau, nu? Ar fi o aventura pe cinste pentru noi, cei patru cu muschi tari.
Odette clatina din cap, iar eu imi si inchipui ca rade in sinea ei.
— Vrei sa spui ca nu stii cine e Sherlock, zice ea dintr-odata.
Nu suna deloc a intrebare, ci a concluzie. Si, din nu stiu ce motiv, pare sa se amuze pe seama mea.
— Nu, recunosc eu. Dar, daca vrei, aflu eu si-ti spun.
De data asta chiar se pune pe ras.
— Bine, Winston, dar asta o stie oricine! Sherlock, mai bine cunoscut sub numele de Sherlock Holmes, este cel mai vestit detectiv din lume.
Hm. Credeam ca eu sunt cel mai vestit detectiv din lume. Sau ma rog, pe-acolo. Hai, poate nu chiar cel mai vestit. Desi as merita sa fiu. Candva insa, cu siguranta c-o s-ajung cel mai faimos – jur pe inotatoarele de sardina in ulei!
— Aha. Si ce face Sherlock asta de-i asa grozav?
— E un adevarat gentleman si are o minte brici.
N-am niciun chef sa i-o spun chiar acum, dar atunci care-i deosebirea dintre Sherlock si mine? Doar daca-i vorba de vreun om. Odette parca mi-a citit gandurile.
— Winston, chiar daca ai pus si tu candva umarul, cat de cat, la prinderea individului care o rapise pe Emilia, Sherlock Holmes este, fara indoiala, un detectiv mult mai bun. E un maestru al observatiilor fine si al concluziilor taioase si, intr-o anumita masura, chiar inventatorul modului modern de conducere a unei anchete si al metodelor de lucru criminalistice.
Miorlau! Hai ca acum chiar ma simt calcat pe coada. Cum adica am pus si eu candva umarul, cat de cat? Eu am pus serios umarul! In afara de asta, si eu sunt un maestru al observatiilor fine si al crimi… aaa… nali… aaa, mi-e tot una. Un maestru, oricum.
— Nu mai spune? Daca e asa de vestit, cum se face ca n-am auzit de el pana acum? i-o intorc eu pe un ton ceva mai aprins decat as fi vrut.”