Vulpoiul si tomtele

Intr-o seara de iarna, un vulpoi pleaca sa caute ceva de mancare. Stie bine unde trebuie sa se duca: in satul oamenilor, care au case frumoase, cu gradini care acum dorm sub zapada si mai ales cu cotete pline de gaini rotunjoare. Aha, uite aici un loc numai bun de scotocit. Dar tomtele care pazeste casa si animalele din curte nu doarme, asa ca vulpoiul nu se alege cu nimic. Totusi, unui vulpoi i se face foame uneori, tomtele stie asta. Ce-ar fi sa imparta amandoi castronul cu terci de ovaz pe care, ca in fiecare seara, i l-au lasat copiii din casa?

Pai, bine, sa-l imparta. Vulpoiul e de acord. Ce frumos si ce educativ, am spune, daca n-am sti cat de mult ii place lui Astrid Lindgren sa puna in povestile ei un mic sambure subversiv care sa ne clatine ideile de-a gata, atat de comode. Vulpoiul e vulpoi. „Mai vedem noi“ raspunde el cand tomtele casei ii spune ca nu are voie sa fure gaini. Cum vine asta? Nu e pedepsit? Ce e bine si ce e rau? Iata cateva intrebari bune pentru o seara frumoasa de iarna, pornind de la o poveste, nu-i asa, atat de simpla…

Personaj din folclorul scandinav, tomtele (in suedeza, tomte) este pazitorul credincios al oricarei gospodarii, in special al copiilor si animalelor. Nu e nici spiridus, nici elf, nici gnom. Singuratic si morocanos, tomtele iese numai noaptea. Multi se lauda ca l-au vazut, dar probabil i-au zarit doar scufia rosie sau barba alba pe la coltul casei ori au visat. Drept multumire ca ii ocroteste si ca sa-l imbuneze, oamenii ii lasa seara un castron cu terci de ovaz.