Multi dintre noi suntem coplesiti de schimbarile care ne asalteaza in fiecare zi. Ne simtim obositi si iritati, de multe ori fara sa stim de ce. Fundalul vietii noastre este dominat de o teama apasatoare si de o neliniste epuizanta. Oare exista un mod de a ne raporta la lumea din jur care sa ne ajute sa fim mai relaxati si mai increzatori in viitor? Cum ne putem recupera curiozitatea, bucuria de a trai si fascinatia fata de frumusetea lumii?
Vraja lumii iti propune o calatorie in care vei redescoperi pas cu pas splendoarea ascunsa in detaliile cotidiene. Cu sensibilitate, candoare si umor, Katherine May isi descrie lupta cu sentimentul ca este coplesita de greutati si incercarea de a descoperi un nou mod de a trai, prin explorarea proprietatilor vindecatoare ale naturii.
In pagini pline de lirism si empatie, autoarea bestsellerului Iernile sufletului dezvaluie misterele ascunse in cele patru elemente – pamant, aer, apa, foc –, ajutandu-te sa descoperi in tine insuti puterea de a te bucura de frumusetea lumii si de a merge mai departe cu zambetul pe buze.
„O extraordinara sursa de inspiratie pentru cei care se simt epuizati si lipsiti de speranta. Katherine May ne arata ca, uitandu-ne cu atentie in jur, ne putem reconecta cu natura, cea mai importanta sursa de vitalitate si bucurie.”
The Washington Post
„O carte minunata, care ne ajuta sa descoperim magia din tot ce ne inconjoara si din noi insine. O lectura absolut necesara.”
Martha Beck
„Chiar nu stiu ce problema am. Nu e nimic, dar este si ceva atotcuprinzator. Ma simt pustie intr-un mod ciudat, lipsita de ganduri si de energie. Nu mi-e clar unde mi se duc zilele, dar sigur se duc. Orice lucru pe care trebuie sa-l fac – orice aluzie la o cerinta – ma macina. Nimic nu-mi convine. Vreau sa fiu lasata in pace, in liniste. Nu stiu ce as face cu acel timp, daca vreodata as obtine acea stare de izolare perfecta. Imi place sa cred ca as citi, dar adevarul e ca probabil as dormi. Nu am atentia necesara pentru citit – de fapt, nu am atentia necesara pentru nimic. Creierul meu pare complet separat de mine. Este gol, dar in acelasi timp nu mai poate asimila nimic. Pare un organ inutil, refuzand mereu sa sesizeze ce-mi doresc eu sa observe. Nu se lasa implicat. Pur si simplu respinge tot, ca o strafulgerare palida.”
Katherine May
