Viena

Alegerea artistei de a infrunta peisajul in conditii extreme, de a-l imblanzi cu privirea, cu gestul fantastic al transformarii, redarii prin propria traire si al asezarii pe hartie, indeamna spre o cercetare mai atenta a intreg "instrumentarului" pe care il are la indemana, a tehnicii, stapanirii artei culorii si colorarii, a alegerii pensulelor si a altor fine instrumente de desenat, a apei, colorantilor, a gumei arabice, a reliefului poros al hartiei – secrete care i-au inconjurat mereu pe artisti. Cum se prepara culorile de apa, astfel ca acuarela sa fie luminoasa ca un vitraliu, cum se stapaneste desenul fin cu linii aproape caligrafice, cum se reda stralucirea zapezii mai alba decat chiar luciul hartiei, cum ramane rece lumina de iarna… Dar la Viena, in primavara aceea, in parcul de la Belvedere, in pietele din fata bisericilor si palatelor, era atat de frig, ca apa se solidifica brusc, iar in unele locuri, pe hartia desenului, rasar cristale de gheata la atingerea pensulei; azi, parte din lucrari. In unele colturi se vede clar cum apa a inghetat instantaneu si cristalele au ramas captive in textura acuarelei. Floarea de gheata este uimitoare, probabil ca era atat de frig, incat hartia era la randul ei acoperita de o infima bruma, care a facut sa se cristalizeze culoarea.

Aurelia Stoie Marginean se bucura in fata peisajului iernatic si bucuria, starea de spirit a artistului reuseste sa transforme tehnica stapanirii acuarelei. Parca energia extraordinara a sentimentului creeaza cinetica moleculara, devine chiar degajare de caldura, care face sa se incalzeasca chiar pigmentii culorilor, sa reziste si sa nu inghete in peisajul vienez glacial. Suflul anima desenul, dincolo de insusirea tehnicilor, de alegerea pigmentilor, a pensulelor rare, a hartiei aduse din manufacturi de renume. Acuarelele din iarna vieneza sunt o bucurie extraordinara, a victoriei asupra asperitatii elementelor, a artistului care e parte a lumii si care are puterea sa o redea. – Andreea Pastarnac