Viața la omoruri

„L-am nășit, cum se spune, pe dl. Dan Antonescu, ca om de televiziune. O fac acum și pentru altă zonă – cea a scrisului. Fostul polițist, șeful Serviciului Omoruri, de la Capitală, a scris o carte, cu titlul „Viața la Omoruri”. Nu aș spune că a făcut-o împins de mine, pentru că inevitabil, chiar și neîncurajat de cineva, autorul nostru de azi ar fi ajuns să scrie și să publice cărți. E o simplă părere. Cred că dorea mai demult să o facă, dar a tot amânat. Scrisul e o lucrare a dracului de dificilă și mai ales intimidantă. Mai e și efortul cerut, concentrarea pe care o solicită de la îndrăzneț și pentru mai mult timp. Am bănuit, nu știu de ce, că odată și odată va trece granițele profesiei lui, cea de polițist (fost) la Judiciar, la „Omoruri” – cum ne spune încă din titlu. Pe scurt, rezolvă cazuri de crimă. 

Poveștile din această carte sunt reale, s-au întâmplat. Iar autorul s-a aflat în mijlocul evenimentelor. Avem ocazia, astfel, să ne întâlnim cu un martor ocular de prima mână, care știe bine ce spune. Vedem rolul jucat de el în rezolvarea acestor cazuri extrem de dificile. Aflăm multe dedesubturi și observăm și talentul lui Dan Antonescu de a evoca trecutul, de a reda atmosfera, de a povesti cum s-au petrecut lucrurile. 

Prin alte parți este deja de mult o obișnuință ca diplomații, politicieni, șefii de stat, spionii, polițiștii, etc, după retragerea din activitate să-și depene în scris amintirile. Altfel spus, să dezvăluie cititorilor ceva din experiența lor. Este ca și cum oamenii care au făcut mari averi întorc prin gesturi filantropice ceva din ce au primit. Șansa de a te confrunta cu aspecte ascunse ale societății la care nu au acces prea mulți dintre noi, trebuie într-un fel răsplătită. Este probabil aspectul esențial al cărților de memorii – să nu lase să se aștearnă uitarea peste situații, evenimente, oameni, moravuri. 

Aici pătrundem, grație profesiei practicate în trecut de autor, în subteranele societății – este o lume la care avem acces sporadic, numai când un titlu provocator sau sinistru își face loc pe prima pagină. Și asta se întâmplă când o crimă abominabilă se petrece undeva. De obicei, în medii sordide, la periferie, având ca protagoniști adevărați monștri umani. Aceste subterane le scotocește Dan Antonescu pentru cititorul avid de povești polițiste, care nu sunt rodul fanteziei, ci sunt inspirate din realitatea cea mai frustă. Plonjăm întâi în lumea Poliției, aceea care caută zi și noapte făptașii. O întreagă galerie de figuri de polițiști, procurori, avocați se perindă prin pagini. Sunt descrise cu simț de observație. Este o ocazie foarte rară de a afla ceva despre această lume discretă, ascunsă privirilor din afară. O lume care se mișcă conform unor reguli scrise, dar mai ales nescrise. Surprinde realismul. Autorul nu se lasă dus nici de nostalgie, nici de fabulații.

În colimatorul lui Dan Antonescu intră și lumea pegrei, subterana mizeriei umane, a crimei, a monștrilor umani. Aceeași măsură o găsim și aici. Autorul este atent la nuanțe, schițează cu o mână sigură portretele.

În toate, o carte de citit. Îi prevăd un frumos succes. Cititorii sunt sigur că nu o vor rata.”

Stelian Tănase