Portretul lui Napoleon este creionat de Octave Aubry, distins membru al Academiei franceze, prin gesturile, acțiunile și cuvintele sale, toate izvorâte dintr-o minuțioasă și serioasă documentare, bazată pe sursele cele mai demne de încredere. Meritul cel mai mare al autorului este acela de a ni-l aduce în fața ochilor pe un om de excepție, care își depășește condiția sa inițială modestă urcând pe treptele gloriei până la poziția cea mai înaltă pe care o poate ocupa cineva într-un stat, prin tenacitate, inteligență şi luptă asiduă. Napoleon mărturisește că pentru el politica este ceea ce este pentru un artist arta sa, iar pentru un pictor pânza.
În viața sa personală, Napoleon are trei mari iubiri, în care investește multă încredere și pasiune, potrivit firii sale pătimașe, năvalnice. De prima soție, Josephine, este pur și simplu fascinat, atras în mod irezistibil, cu toate că ea îl înșeală încă de la bun început fără rușine, nu-l iubește câtuși de puțin, nu-l înțelege deloc – și nici nu-l va înțelege vreodată – și nu caută decât să-și vadă propriile ei interese. Pe contesa poloneză Maria Walewska, o numește multă vreme „soția sa poloneză”, deși nu s-a căsătorit cu ea vreodată, iar de cea de-a doua soție a sa, Maria Louisa se atașează nespus, deşi au un mariaj din interese de stat. Maria Louisa este cea care îi dăruiește și urmașul mult așteptat.
Cartea prezintă o cronică completă, captivantă, cu aparența unui roman picaresc de aventuri, a vieții publice și intime a lui Napoleon, pornind de la începutul modest al carierei sale până la exilul pe insula Elba.
