Viata dincolo de mormant

Cu mii de ani in urma omul nu era atat de stiutor de cele ce se afla in jurul lui si de legile care conduc materia. Traia o viata simpla in mijlocul naturii, muncind din greu pentru a-si agonisi cele necesare traiului. Dar tocmai prin faptul ca era lipit de natura avea mereu inaintea ochilor maretia muntelui, auzea vuietul codrilor, se imbata de splendoarea rasaritului soarelui si noaptea il fascina bolta instelata a cerului.

Aceasta nemarginire, aceasta splendoare nastea in mintea lui intrebari si sufletul sau descoperi mai tarziu pe Autorul lor: o Forta infinita, o Vointa infinita, o Intelepciune infinita – Tatal Ceresc, Creatorul a tot ce stim si nu stim, a ceea ce vedem si nu vedem. Infrigurat, temator, plin de respect, isi inalta el ruga catre Cel Atotputernic, sa-l lumineze, sa-l apere, sa-l ierte.

Si asa secolele s-au insirat si omul a intrat in legatura cu Puterile din spatiu si s-a bucurat in simplitatea cunostintelor lui, de fericirea de a auzi vocea Cerului, de a fi povatuit, condus si ridicat la Lumina. Pe masura ce omul se ridica in cunoasterea materiei si afla tot mai mult din legile care o conduc, cu cat viata lui se indeparta de natura indreptandu-se tot mai mult spre sate si orase, cu cat traiul lui devenea mai abundent si mai luxos, cu atat mintea lui era mai distrata, pana cand a pierdut complet contactul cu Cei ce conduc viata si ordinea in univers.

Initial era constient de existenta unei lumi invizibile cu care intra in relatie, dar mai tarziu nu-si mai aduse aminte de ea, materialismul coplesindu-l cu desavarsire. Cu toata suferinta, cu toata dragostea si lumina pe care a semanat-o pe pamant Fiul iubit al Tatalui ceresc, omul tot nu a devenit mai bun, mai iubitor de aproapele lui. Raul lua proportii din ce in ce mai mult…