Viata, darul lui Dumnezeu spune povestea unui suflet de om curat, cu ale vietii framantari firesti. Versuri scurte, simple, insa incarcate de emotia sincera a propriei trairi. Cartea este, in fapt, autobiografia in versuri a lui Calin Boar, un autor ce te invita la reintoarcerea catre toate cele sfinte. Autorul ne face partasii sufletului sau si a tuturor celor ce incap in el: Dumnezeu, parinti, urmasi, familie. Ne invita sa ii vedem asa cum ii vede el, asa cum ii iubeste el. Ajungem astfel sa ii cunoastem parintii care nu mai sunt, sora "cea mai frumoasa", fiul pentru care si-ar da viata "chiar cu drag", Ardealul cu "cele mai dragi amintiri", credinta sfanta in Dumnezeu. Simplitatea versurilor capata profunzime prin complexitatea temelor abordate. Autorul nu uita a se intoarce catre trecutul glorios al natiunii romane cu ai sai eroi astazi uitati. 100 de poezii, peste 250 de pagini ce se parcurg cu usurinta gratie versului simplu si intelept, a sinceritatii totale, semn al unui suflet curat. Pe scurt, este o carte-marturie si o carte-mostenire. Marturie a tot ce autorul pretuieste si iubeste, mostenire spre nemurire a tot ce pretuieste si iubeste. – Eugen Tomac, Europarlamentar PMP
Departe de mine gandul de a ma socoti un specialist in poezie sau vreun critic literar. Manifestarile mele publice s-au limitat la cateva volume de istorie, respectiv geopolitica. La care se adauga cateva mii, poate zeci de mii de articole in presa noastra cea de toate zilele, aceasta zeita hulpava care se hraneste cu talentul unor risipitori. Asta nu inseamna cu nu am cochetat cu poezia, cel putin pe bancile liceului cand devenisem o mica vedeta locala si juvenila spre bucuria colegilor care se intreceau prin a-mi comanda versuri cu acrostih pentru preferatele lor. Desi m-am oprit la clasici si nu inteleg poezia moderna, cred ca mai am ceva gust estetic. Ca inima inca imi tresare la frumos. Asa ca m-am grabit sa raspund cu bucurie unui ostenitor al versului, domnului Calin-Ioan Boar. Prefetele lungi sunt plictisitoare. Si mai au o meteahna ingrozitoare. Ori sunt hagiografe, ori cad in patima prefatatorului care simte nevoia sa iasa in evidenta. Voi incerca sa evit aceste ispite, desi Balzac zicea ca nu exista om care sa nu aiba complexe in fata hartiei, a albului imaculat care isi asteapta slova… Repet, stiu ca poate parea deranjant, dar o fac tocmai pentru a trage o tusa mai groasa – nu sunt critic literar. La o prima sau chiar a doua lectura a volumului ceea ce sare izbitor in ochi este religiozitatea lui Calin Boar. Filonul sau religios si faptul ca toata viata e vazuta prin ochii unui crestin. Care inevitabil se raporteaza la Sfintenie, Neam si Cruce. Care simte, percepe totul prin Logos. Prin cuvantul dumnezeiesc, prin care toate s-au facut. Cautand prin sertarele memoriilor mele mi-am dat seama ca am mai intalnit o astfel de poezie doar la Vasile Militaru. Sau poate in revolta adolescentina a lui Nicolae Crevedia, in perioada sa gandirista, cu al sau volum Bulgari si stele: "Cred!/ Cred in caramida cuvantului taichii/ Carele-unde-a scuipat nu mai linge -/ Cruce de voinic,/ A facut trei razboaie/ Si-o batatura de acareturi./ Cred in oasele sfinte ale mamii/ Care nu stau jos din zori pana la cantatul cocosilor". Cred si eu ca poezia lui Calin Boar, fara a fi una religioasa-cultic, aproape liturgica de genul celei lui Traian Dorz, este de mare valoare. Cred ca este o marturisire a unui suflet nobil, imprimat cu prescura inimii sale de roman si crestin! La buna lectura! – Florian Bichir, Istoric, publicist, Doctor in Stiinte politice si Teologie
