Vespasian Erbiceanu (1865-1943). Studiu monografic

Dupa trei decenii de peregrinari in lumea intreaga, perioada in care nu de putine ori m-am simtit marcat de anonimatul propriei existente, am revenit acasa, in tara. De atunci, din anul 2000, am ramas la fel de categoric in hotararea de a scoate din uitare personalitati marcante ale familiei mele care au contribuit la dezvoltarea culturala si sociala a Romaniei. Fara a fi istoric sau scriitor, am fost sustinut in aceasta dorinta de o serie de evenimente (ne)asteptate, precum si de remarcabile initiative private care astazi ma fac sa fiu mandru de cele intre timp realizate.

Preludiul la efortul de recuperare a memoriei familiei dateaza din anii ’80, cand Iosif Sava, binecunoscut critic muzical, a luat initiativa sa publice in doua volume corespondenta sorei bunicului patern, pianista si pedagoga Constanta Erbiceanu (1874-1961), cea care mi-a marcat anii copilariei si ai adolescentei insuflandu-mi o pasiune nedezmintita pentru muzica clasica, pasiune care m-a insotit fara incetare de-a lungul vietii.

Desigur, eram tare mandru de strabunicul patern, Academicianul Constantin Erbiceanu (1838-1913), si aveam toate motivele, caci stiam despre el ca a fost un precursor al istoriografiei romane moderne, elenist, teolog, frecvent citat in studiile de specialitate, bizantinolog, avand o opera complexa in diversitate si intindere, ramasa in parte actuala chiar si astazi. Am aflat din presa, cu totul intamplator, ca volumul sau Cronicari greci care au scris despre Tarile Romane in epoca fanariota a fost propus de Ministerul Culturii spre republicare in anul 2003. Initial, era vorba de o editie anastatica, dar gratie unei fructuoase colaborari cu Editura Cronicar, am reusit sa public in acelasi volum o serie de documente, fotografii si diplome, precum si autobiografia sa postuma intitulata Viata mea. In plus, volumul a beneficiat de erudita postfata a istoricului Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, prieten de-o viata al strabunicului meu.

Ca o prelungire fireasca a initiativei lui Iosif Sava, doamna Dr. Lavinia Coman a publicat la Editura Meronia un volum dedicat Constantei Erbiceanu, avand subtitlul O viata daruita pianului. Actualmente, doamna Coman pregateste o noua editie, revazuta si adaugita, a biografiei matusii mele, profesoara unor elevi precum Silvia Serbescu sau Valentin Gheorghiu.

Pe baza documentelor obtinute dupa multe staruinte de la C. N. C. A. S., prof. univ. dr. Sorin Radu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) a putut pregati dupa indelungate si minutioase cercetari biografia politica a bunicului matern, Ion Flueras (1882-1953). Si dansul mi-a fost un model in viata: fruntas al miscarii social-democrate din Transilvania cu rol important in realizarea Marii Uniri, membru al Consiliului Dirigent si unul dintre cei mai importanti lideri ai miscarii sindicale si ai social-democratiei interbelice. Cum era de asteptat in noile conditii politice de dupa 1945, a fost condamnat si exterminat pe cand se afla detinut la penitenciarul Gherla. Biografia bunicului matern, scrisa de istoricul si universitarul Sorin Radu a aparut intr-o prima editie la Editura Nemira, in 2007, iar a doua editie revazuta si adaugita a vazut lumina tiparului la Editura Cetatea de Scaun, dupa cinci ani, in excelente conditii.

In 2008 a aparut sub ingrijirea Prof. dr. Hristache Popescu volumul Mari personalitati ingineresti, avand capitole dedicate ramurii ingineresti a familiei Erbiceanu: bunicul Laurentiu Erbiceanu (1876-1936), tatal Ing. Constantin (Dinu) Erbiceanu (1913-1998) si subsemnatul (n. 1939), dar si a unchiului Ing. Dinu Eliade (1914-2005) sotul surorii tatei, Florica (n. 1915).

La solicitarea Guvernatorului Mugur Isarescu, am pus la dispozitia Muzeului Bancii Nationale a Romaniei documentele aferente ale lui Costica Teodorescu, vice-Guvernator al B. N. R., sot al surorii bunicii paterne, Eufrosina Erbiceanu (nascuta Popovici-Baznosanu). Iar pentru alt frate al acestei bunici, prof. Andrei Popovici-Baznosanu am donat numeroase documente Statiunii Zoologice din Sinaia, cretia sa, al carui director a fost intre anii 1922-1941.

Intre timp, deoarece activitatile se inmulteau de la an la an, catre sfarsitul anului 2008 am inregistrat, in calitate de presedinte-fondator, Fundatia Culturala Erbiceanu (FCE). De la bun inceput, fundatia s-a bucurat de prietenia istoricului Neagu Djuvara care, totodata a devenit Presedinte de onoare. De pilda, una din primele activitati editoriale pe care FCE le-a sustinut a fost realizarea si publicarea volumului secund din Istoria Portului Constanta – Portul lui Laurentiu Erbiceanu (Editura Ex-Ponto, 2011), de catre Ing. Petre Covacef. I-a urmat Ulfila sau starea crestinismului in Dacia Traiana in sec. IV de Acad. Constantin Erbiceanu (Editura Enciclopedica, 2013). Reeditarea acestei lucrari de capatai a strabunicului meu a beneficiat de actualizare si de aparatul critic realizat de Pr. dr. Mihai Ovidiu Catoi.

Reeditarea volumului Ulfila a avut loc in contextul centenarului de la moartea Acad. C. Erbiceanu. O alta activitate desfasurata de FCE cu stransa colaborare a Academiei Romane a fost sesiunea comemorativa de comunicari stiintifice, in data de 24 octombrie 2013, in Aula Mare. In amintirea fostului sau vice-presedinte, dl. Acad. Dan Berindei a deschis sesiunea, la care au contribuit cu comunicari stiintifice cinci specialisti in istorie, bizantinologie si muzicologie. Cu aceasta ocazie, cercetatorul iesean dr. Leonidas Rados a prezentat biografia in pregatire a Acad. Constantin Erbiceanu, care urmeaza sa apara anul viitor cu sprijinul FCE.

Ca urmare a sesiunii comemorative de la Academie, Dl. Sorin Radu m-a intrebat daca n-as dori sa evocam o alta personalitate a familiei Erbiceanu: Magistratul Vespasian Erbiceanu (1865-1943), membru corespondent al Academiei Romane din 1932. Aceasta propunere mi-a amintit de o alta intamplare fericita care sta la baza interesului pentru acest stramos al meu. In toamna anului 1992 am vizitat la Frankfurt traditionalul targ al cartii (Buchmesse), cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Am cautat pavilionul nou fondatei Republici Moldova pe care l-am gasit cu greu, fiind impartit cu Kazahstan, un alt stat ce-si obtinuse independenta. Erau prezenti doi editori din Chisinau: o amabila doamna si Iurie Colesnic. Acesta din urma, aflandu-mi numele a exclamat: „printre inaintasii Dvs. se gaseste cel mai ilustru si incoruptibil magistrat care a activat in perioada interbelica in tara noastra!” Drept urmare, mi-a oferit volumul cartonat Basarabeni ilustri in care lui Vespasian Erbiceanu i se dedica un capitol ce-i evoca meritele in reorganizarea justitiei basarabene. Multi ani dupa aceea, in 2009, l-am intalnit pe istoricul Mihai Dimitrie Sturdza care mi-a marturisit entuziast ca a descoperit in Sectia de Manuscrise a Academiei Romane un raport inedit al lui Vespasian Erbiceanu despre cauzele rascoalelor taranesti din 1907 in cateva judete din Moldova. Studiul s-a realizat la cererea Regelui Carol I, transmisa prin ministrul Ionel Bratianu. Rezultatul a fost deosebit de apreciat, dar a ramas confidential ceea ce nu i-a permis publicarea. Abia peste jumatate de secol istoricul comunist Mihai Roller a publicat extrase din acest studiu (selectia s-a facut, evident, pe criteriul intereselor de partid) intr-o colectie de texte privind Rasoalele din 1907! Doar acest volum se gaseste in biblioteci. Un studiu preliminar la biografia pe care Sorin Radu a pregatit-o apartine juristului basarabean Dr. Mihai Tasca pe care l-am ajutat cu cateva date biografice in anul 2002. Era deosebit de admirativ pentru modul in care Vespasian Erbiceanu a armonizat legislatia noii provincii romanesti in perioada interbelica, totodata romanizand intreg aparatul magistraturii din Basarabia. Vespasian era fiul fratelui strabunicului meu, Gheorghe Erbiceanu (1836-1899). La fel ca si Constantin, Gheorge avea interes stiintific pentru istorie, in special ca elenist. El l-a trimis pe fiul sau, Vespasian, sa-si desavarseasca studiile la Kiev unde invatand si limba rusa a obtinut doctoratul. In scopul realizarii acestei biografii, am apelat si la urmasii directi ai lui Vespasian, al carui fiu Ing. Ovid (1899-1976) l-a avut ca unic fiu pe Ing. Mihai Erbiceanu (n. 1944), la randul lui tatal lui Ovidiu Erbiceanu (n. 1979). Astazi, unicul vlastar al familiei Erbiceanu este micutul Stefan (n. 2011).

Astfel, din initiativa FCE si cu sprijinul financiar al descendentilor lui Vespasian Erbiceanu, precum si gratie efortului de documentare si redactare depus de Prof. univ. dr. Radu Sorin, a rezultat prezentul volum, menit sa sublinieze activitatea si realizarile unui mare patriot roman care a avut emotia sa traiasca Unirea (1918) pierderea (1940) si apoi recuperarea Basarabiei (1941), provincie seculara a Moldovei, pe care noi, urmasii lui, speram s-o vedem revenind intr-un viitor cat mai apropiat la patria – mama.

Ing. Constantin Laurentiu Erbiceanu

Bucuresti, Iulie 2014

Presedinte Fondator al Fundatiei Culturale Erbiceanu