Versuri din manuscrise

Multe, foarte multe dintre versurile eminesciene postume ne-au ramas pana acum necunoscute. Si asta fiindca, pentru editori, efortul urias de a pune in ordine complexitatea neobisnuita a manuscriselor lui Eminescu a fost mereu dublat de greutatea de a decide intre ceea ce este provizoriu si definitiv. Dar provizoriul, la Eminescu, isi are desavarsirea sa, uneori la fel de exemplara ca a formei definitive. A venit vremea, poate, sa ne dam seama de acest lucru si sa descoperim ceea trebuia odata si o data descoperit: o alta fata a poetului Eminescu, un „sunet secund“ al creatiei sale poetice, ce se face auzit, in chip indubitabil, in versurile lasate pana acum „in penumbra“ tiparului.

Volumul de fata aduna multe dintre acele „crampeie inchegate“, cum le numea Perpessicius, pe care acesta doar le-a transcris si tiparit in marunta litera a aparatului critic din editia de Opere, dar pe care le-a „uitat“ totusi acolo. Readunate cu grija si puse impreuna, ele isi regasesc ceva din rostul lor initial: acela de a fi poezie.

MIHAI EMINESCU (1850–1889) este cea mai importanta figura a literaturii romane din secolul al XIX-lea si autorul cu cea mai mare influenta asupra creatiei literare din secolul ce i-a urmat. O personalitate care a facut epoca, acea epoca pe care istoriile literare si manualele o numesc, pe drept cuvant, a „marilor clasici". Puternica inraurire a poetului, la indemnul caruia au inceput sa scrie cei doi prieteni ai sai, Slavici si Creanga, a facut ca literatura romana sa cunoasca, la sfarsit de secol XIX, momentul ei de clasicitate. La scurta vreme dupa moartea sa, si nu fara legatura cu marturiile contemporanilor ce facusera din extrema suferinta a vietii si din „nebunia poetului" un fundal pentru lectura poeziei sale, figura lui Eminescu a capatat dimensiuni mitice, iar poezia sa a devenit, in mentalul colectiv al romanilor, Poezia insasi. Foarte curand a fost recunoscut drept „poet national", iar editarea operei sale a reprezentat una dintre cele mai mari provocari pentru filologia romaneasca. Titu Maiorescu a alcatuit si a pus in circulatie, in 1883, o foarte inspirat alcatuita editie de consacrare. In anii '30 ai secolului trecut, Perpessicius a initiat editia stiintifica de Opere, un act cultural unic la noi, continuat si dus la capat, pana in anii '80, de o echipa a Muzeului Literaturii Romane, condusa de Petru Cretia si D. Vatamaniuc.