Vene rare

O noua religie apare intre blocuri

Un miros pestilential se raspandeste brusc in camera unui scriitor si-i intrerupe lucrul la un nou roman, acaparandu-l cu totul. In incercarea de a gasi sursa acestuia, autorul descopera ca si ceilalti vecini au iesit la ferestre, cautand o explicatie. Moartea Grecului, canonizat pentru dogma pe care o impartasise, dar si pentru ca trupul sau neinsufletit pluteste, e doar inceputul: de aici incolo, un univers – recognoscibil si totusi inedit – se deschide, in si printre blocuri, in apartamente, deasupra parcarilor, in viscerele subsolurilor. Iar Rana Rece, Mata Oarba Atotvazatoare, Zeul de sub Biserica Invizibila, Vene Rare, Insii Incandescenti sunt doar cateva dintre personajele care desfasoara lumea aceasta hipnotizanta la picioarele cititorului.

„Un taram fabulos, construit de un arhitect contemporan, asta este Oceanul de Betoane. Iar felul in care fiecare bloc se dezvaluie a fi o lume intreaga, cu religia ei, cu propriii conducatori, cu prozeliti si cu supusi, cu eroi si cu cei care stau pe margine, cu sfinti, dar si cu idoli falsi, arata ca acest taram nu putea avea un cronicar mai nimerit decat Flavius Ardelean. O scriitura ca un joc de lego in care, cu aceleasi piese, construiesti continuu altceva. Un scriitor mereu surprinzator, cu toate ca stii la ce sa te astepti cand deschizi o carte de-ale lui.“

Michael Haulica

„Un roman-metafora, pe mai multe planuri, Vene Rare este cea mai autobiografica dintre cartile lui Flavius Ardelean (desi nu chiar in sensul in care suntem obisnuiti), unde cautare si acasa sunt doi dintre pilonii esentiali. Acestora li se alatura cateva cuvinte-cheie: literatura (si sensul ei), spiritualitate, tenebra, ermetism, ochi magic, (auto)ironie, dementa colectiva, viata si moarte – si viceversa. Cu valente de testament, cartea este scrierea care marcheaza o ruptura si anunta o noua directie in proza acestuia, intrevazuta inca de la ultima povestire din volumul sau anterior, Cateva feluri de a disparea. La finalul ei, nu numai ca vei astepta cu sufletul la gura urmatorul capitol literar, ci vei ramane si cu o duhoare pregnanta in nari.“

Eli Badica