Vechi slujitori ai muzei Clio. Eseu privind istoriografia antica

Cartea de fata isi are inceputurile cu multi ani in urma, cand citind din placere diverse scrieri antice s-a ivit dorinta sa-mi adun si sa-mi sistematizez pentru mine un bagaj variat de informatii si idei. A intervenit apoi un curs special privind istoriografia antica sustinut de semnatarul acestor randuri la universitatea suceveana, in anul academic 1998/1999, curs ulterior publicat in editura aceleiasi universitati (2000). Revenind peste ani asupra textului am constatat, din pacate, multe defectiuni ale lui si chiar erori grave. Mea culpa! Continuandu-mi lecturile preferate am descoperit ca intrucatva m-a cuprins un sentiment asemanator cu cel al lui Plutarh (iertata-mi fie asocierea!). Redactand biografiile eroilor sai, filosoful-moralist din Cheroneea, se destainuie ca scriindu-le viata o face si in folosul lui, parca i-ar primi pe rand in casa sa, ii cerceteaza indelung si ii admira pentru frumoasele lor fapte. Citind proza fermecatoare a lui Herodot, textul sobru si elocvent al lui Tacitus, patrunzatoarea cercetare a lui Polybios m-a indreptat spre aceeasi credinta. Largind privirea asupra acelor scrieri antice mi s-a infatisat vederii o variata si fascinanta literatura, prilej de a medita asupra perenitatii si chiar a actualitatii ei. De aici a rezultat eseul de fata!

Cartea trateaza pe scurt multicolora paleta a istoriografiei antice de la aparitia ei, acolo unde spiritul vesnic iscoditor si mereu novator al vechilor greci a facut sa se iveasca istoria ca disciplina a spiritului uman. Dupa cum se stie, lumea greco-romana, cea clasica, a fost creatoarea categoriilor noastre de gandire si intre acestea este si scrierea istorica. Incepand de atunci ea a devenit o „achizitie pentru totdeauna”, tezaur de intelepciune, de morala, dar si prilej de a medita asupra trecutului in schimbatoarele lui deveniri. Se poate vorbi oare despre o cunoastere integrala a istoriografiei vechi? Oricine se refera la ea isi da seama ca ne-a ramas din naufragiul bibliotecilor antice numai o parte din aceasta imensa opera, selectie datorata hazardului (de fapt, orice istorie in ansamblul sau este o selectie!). In consecinta, se vor face referiri, mai ample sau mai restranse, numai la autorii ale caror opere s-au pastrat multumitor.

Cititorul, daca va exista vreunul, isi poate pune o intrebare justificata: mai era necesara scrierea de fata? Sunt deja publicate atatea studii, monografii, sinteze de incontestabila valoare! Cele de fata nu se adreseaza insa specialistilor, ele reprezinta o incercare destinata unui public cultivat, iubitor de istorie, ca sa poata lua contact cu fascinanta aventura a istoriografiei antice. De aici un aparat critic restrans si trimiteri bibliografice la carti accesibile cititorului obisnuit, la nivelul mediu al inzestrarii bibliotecilor noastre.

Istoria, dupa cum spunea un distins invatat, M. I. Finley, este singurul domeniu al cunoasterii in care nu se poate incepe cu inceputul. Cati ori fi fost oare acei scriitori din vechime pe care nu-i cunoastem? Dar, odata ivita aceasta modalitate de a privi viata umana in complexitatea ei, avem convingerea ca oricine isi propune sa stie cate ceva despre ea trebuie sa se raporteze si la inceputuri, fara cunoasterea lor este vaduvit de perspectiva, mai cu seama ca acolo sunt marile modele. Cercetarea istoriografica nu este o distractie duminicala, cum spunea acelasi invatat, dupa alte lecturi aprofundate, ea reprezinta pentru noi mereu acea reintoarcere la origine.

Ce isi propune lucrarea? Schitarea unor scurte biografii, cu o pondere mai mare acordata operelor si conceptiilor asumate de istorici. In aceasta privinta s-a considerat ca cel mai autentic vorbesc chiar scriitorii respectivi. De aici multimea si amploarea citatelor din cursul expunerii. Presupunem ca varietatea si farmecul lor vor insufla la cititori dorinta de a lectura ei insisi aceste opere, o garantie a unei profunde receptari. Cele scrise in cartea de fata nu pot suplini in nici un chip lecturarea cu rabdare si intelegere a textelor vechi.

Avertizam, totodata, cititorii ca in demersul de fata nu vor gasi noi puncte de vedere spectaculoase. Nu excludem ca cei avertizati sa observe, dupa sistematizarea expunerii sau dupa asocierea unor fapte, sa intrezareasca marunte observatii de acest gen.

Intre altele s-a dorit individualizarea a doua capitole, cu teme marginalizate in istoriile literare, unul privind istoriografia crestina considerata de clasicisti ca expresie a decadentei, ceea ce nu verifica intotdeauna, cel de al doilea se refera la istoricii mai tarzii, de la sfarsitul antichitatii, cum ar fi Procopius din Caesareea. El este contemporan cu capodopera vechiului drept roman – Corpus iuris civilis si cu Iustinian care lasa sa cada cortina peste toata lumea antica (inchiderea scolii filosofice de la Atena – 529, desfiintarea consulatului – 541 p. Chr. etc.). Abia dupa secolul al VI-lea scrisul istoric se sclerozeaza in cronici fara vigoare. Si totusi la Constantinopol mesajul antichitatii nu piere, mai sunt scriitori cu spirit antic, rataciti in plina epoca bizantina.

Se va observa ca scrierile antice, paradoxal, poseda mai putine informatii decat cele pe care le cunoastem noi despre timpurile relatate de ei. Si acest lucru se datoreaza lui Herodot care si-a intitulat opera „cercetari”. Generatii dupa generatii au investigat, pe cai diverse si cu mijloace intelectuale mereu sporite, acel trecut. Rezultatele sunt spectaculoase, dar nu ne putem lipsi totusi de scrierile vechi. Nu ne propunem sa devenim un laudator temporis actis, stim ca aceste istorii au confuzii, informatii gresite, afirmatii chiar ridicole; ca orice lucrari omenesti fiind supuse erorii. In ansamblu insa capodoperele de atunci, neimitabile sunt veritabile modele de expunere literara a faptelor si de analiza a starilor sufletesti a faptuitorilor.

Specificam ca in cele ce urmeaza s-a facut apel numai la traduceri, subliniind aici ca in limba romana sunt traduse mai toate operele istoriografice antice fapt ce se datoreaza traditiei scolii romanesti de studii clasice. Aceasta opera de restituire fiind un act de inalta cultura, cum putine popoare l-au infaptuit. Toate editiile mai vechi sau mai noi, unele de o anvergura apreciabila, citate la locul cuvenit, au ample studii introductive privind viata si operele autorilor ca si numeroase note explicative. Pe toate le-am folosit din plin, astfel ca la sfarsitul fiecarui capitol s-a anexat o lista a traducerilor integrale cunoscute si folosite de noi, pe care nu le-am mai citat in aparatul critic.

Mircea Ignat