Scrise in 1898, Variatiuni pentru doua piane, pe o tema proprie, op. 5 constituie inca una din acele lucrari de adolescenta, uimitoare prin tehnicitatea lor complexa si impecabila. Tema, in 5/4 (ceea ce ii confera o asimetrie binevenita), este inrudita cu tema dominanta a Suitei I pentru orchestra, asa cum se aude ea in Preludiul la unison si in Menuetul lent. Pare a fi vorba despre una din obsesiile melodice ale lui Enescu, intrucat profilul melodic in cauza vine dintr-o timpurie Sonata de vioara si de pian, compusa in 1895. Tema ne intereseaza si prin anumite inflexiuni ce pot fi apropiate de folclorul romanesc, mai ales in zona sa rituala. – Pascal Bentoiu
