General | |
---|---|
Authors | Adrian Mureşan |
Publisher | OMG Publishing House |
Year | 2020 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786069510315 |
Format | |
Dimensions | 11x18 cm |
Pages | 473 |
Cover | Paperback brosat |
Vârstele subversiunii. N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor
60,00 lei
Authors | Adrian Mureşan |
---|---|
Publisher | OMG Publishing House |
Year | 2020 |
Language | Română |
Pages | 473 |
„Precum în cazul colegilor săi de promoție universitară (Adriana Stan, Alex Goldiș, Cosmin Borza, Claudiu Turcuș), cu care întreține o relație de solidaritate stimulativă, și în cel al lui Adrian Mureșan sunt vizibile (la apogeu în cartea de față) reale calități pentru cercetare în critica și istoria literară, dintre care minuțiozitatea documentării, loialitatea față de subiect (aici, N. Steinhardt), ingeniozitatea ideatică, apetitul pentru identificarea de familii de spirite (și, în general, pentru categorii și tipuri), plăcerea în a antrena comparații (convingătoare, aș sublinia) și plasticitatea în a scrie (care, în ce îl privește, este mai mereu o tentativă de a seduce cititorul)”. – Sanda Cordoş
„Avem, în demersul lui Adrian Mureșan, cea mai bună monografie dedicată lui N. Steinhardt până acum, a cărei miză polemică implicită constă în a demonstra că autorul Jurnalului fericirii nu e un personaj neînseriabil, coborât din eterul scriitorilor teologi, ci un gânditor modern, perfect situabil în epoca lui. Eforturile de contextualizare a memorialistului, a criticului și chiar a teoreticianului literar îl scot definitiv pe Steinhardt din zona eseisticii – de care receptarea anterioară a fost atât de afectată – și îl restituie istoriei literaturii”. – Alex Goldiş
„Se spune că o monografie completă şi solidă descurajează pentru multă vreme tentativele similare. Iată însă că doar aproximativ un deceniu desparte cartea lui George Ardeleanu N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, devenită clasică şi referinţă obligatorie, de noua sinteză admirabilă închinată marelui gânditor român, semnată de Adrian Mureşan: Vârstele subversiunii. Examinând opera lui Steinhardt prin prisma caracterului ei intens-polemic, această lucrare, provenită dintr-o teză de doctorat, ne oferă până la urmă – dincolo de ambiţii monografice – un „nou Steinhardt”, nuanţat, sclipitor şi foarte apropiat de noi”. – Mihai Zamfir
„Este vizibil pentru oricine parcurge această lucrare că în spatele ei se află un efort imens şi un parcurs dificil. Adrian Mureşan s-a pus bine la punct cu ceea ce se numeşte stadiul cercetării în domeniu (un domeniu destul de vast), stadiu pe care a înţeles să-l valorifice critic, plasându-se într-o bună tradiţie a reflexivităţii intelectuale. El realizează prin studiul său acel tablou coerent de care era absolută nevoie, propunând totodată o viziune, o perspectivă. Lucrarea de faţă realizează cea mai complexă şi cea mai sistematică analiză a eseisticii şi criticii literare şi / sau culturale steinhardtiene”. – George Ardeleanu