Unde se odihnesc vulturii

Poate constient, poate nu, Gabriel Chifu ne-a livrat aici o uluitoare radiografie umana a ultimilor ani de comunism. Umanitatea din orasul F. […] este provinciala, cu un orizont spatial limitat, dar cu o remarcabila capacitate de a transgresa limitele prin puterea imaginatiei. – Razvan Voncu, 2020

In literatura noastra, romanul vietii de provincie are o traditie care coboara din Sadoveanu (Locul unde nu s-a intamplat nimic) pana la Mihail Sebastian (Orasul cu salcami). Craioveanul Gabriel Chifu e aici un inovator, dupa Paul Georgescu, indreptandu-si insa eforturile in alta directie decat el. Am putea-o numi, la prima vedere, o dostoievskianizare a romanului de provincie. – Ovid S. Crohmalniceanu, 1987

Autorul isi construieste romanul la vedere, totul este dat pe fata, chiar cu oarecare ostentatie a transparentei; si totusi, rezultatul este oarecum analog cu cel obtinut, intr-o cunoscuta anecdota din vremea razboiului rece, de un muncitor care lucreaza la o fabrica de biciclete: tot furand cate o piesa si montandu-le acasa, ajunge sa-si construiasca nu o bicicleta, ci un tanc. Cam la fel se intampla si in romanul lui Gabriel Chifu, un roman cu multe trape, trepte si straturi, o veritabila cutie epica plina de surprize. – Mircea Iorgulescu, 1987