Intr-o literatura in care realizarea artistica coincide de obicei si cu cea dintai sfortare, cazul d-lui Ion Pillat este rar: ca sa ajunga la Pe Arges in sus, poetul a trebuit sa treaca printr-o serie de laborioase deveniri; in rodul copt de acum musteste seva multor ani de infructuoase incercari. Numai dupa sovairi si lungi ocoluri, el a izbutit sa-si gaseasca originalitatea si sa se situeze literar. intamplarea e cu atat mai rara, cu cat domeniul in care s-a situat nu e nici indepartat, nici exotic; dupa vane ispite budiste, poetul a revenit si s-a implantat in campul stramosesc, intre dealul si via Floricai, intre castanul cel mare si apa Argesului, in peisagiul familiar al copilariei, intre orizonturile poetice si poetizate de amintire.
Dintr-o desavarsita consonanta a sentimentului elegiac, atat de simplu si de profund, cu mijloacele de realizare tot atat de elementare, a iesit aceasta opera de cristalina rezonanta, cu sunetul ei propriu, desi se integreaza in intreaga simfonie a literaturii noastre bastinase.
Aceasta literatura are un caracter traditionalist; cum insa si d. Nichifor Crainic a intrupat ferm aceeasi atitudine, trebuie sa facem diferentierile cuvenite. Desi a pornit de la Sesurile natale, si deci de la un orizont determinat, viziunea poetica a d-lui Nichifor Crainic s-a largit apoi si s-a abstractizat; slobozind contactul cu realitatile umile, singurele ce pot sensibiliza, s-a conceptualizat; devenind constienta, a luat un ton teoretic sau chiar didactic. Poetul e la intersectia naturii cu rasa; sufletul lui exprima spectacolul neschimbat al unor orizonturi limitate; e stropul din urma al unor lungi generatii de oameni ce se scurg si se mladiaza in aceeasi matca; traditionalismul imbratiseaza si rasa si se ridica pana la ideea larga de patrie, in care intra atatea elemente abstracte.
Traditionalismul d-lui Ion Pillat e mult mai ingradit si mai concret: el purcede de la realitati: de la ”vie”, de la “castanul cel mare”, de la ”varful Dealului”, de la ”lunca“, de la, “odaia bunicului”, de la ”capela“ — de la tot ce incheaga nu numai orizontul Floricai, dar si patriarhala casa a bunicului, de la ”putina unde isi lua bai de foi de nuc”, pana la ”ceasul lui de pe masa ce si-a mai pastrat tictacul”. Acest traditionalism nu se ridica nici la neam, nici la patrie; ca peisagiu el se opreste la hotarele Floricai; iar ca solidaritate, se margineste la o simpla legatura familiala: bunica si mai ales bunicul domina aceasta poezie domes- tica[…]
Figura lui Ion Bratianu se desprinde, astfel, din toate lucrurile marunte ce l-au inconjurat si se risipeste, inmultindu-se, in reinnoirea naturii de primavara: un nou panteism familial se iroseste, parfumat, din aceste versuri de pietate… Emotia poetului e reala: ea are insa o si mai mare rezonanta in noi prin insasi pietatea pe care o simtim cu totii fata de ”pastorul de oameni”; sentimentul se generalizeaza si familia mica se leaga de familia mare. Tonul nu este totusi ridicat; nu se inalta la epos; nu luneca nici la panegiric; patriotismul isi impinge discretia pana a se sterge cu totul. Pietatea se incheaga din sentimente strict personale si se materializeaza prin lucruri marunte si zilnice: acest intimism intr-un subiect ce s-ar fi putut lesne amplifica si trata solemn e adevaratul principiu de emotiune al poeziei d-lui Ion Pillat.
Dragostea pentru mosie (in sens marginit) si instinctul de familie, la care se reduce traditionalismul poetului, sunt legate in armatura unui sentiment elegiac, general, de altfel, dar pe care nu-l gasim nici in traditionalismul d-lui Nichifor Crainic, nici in poezia descriptiva a lui Vasile Alecsandri. Acest sentiment este profundul regret al copilariei pierdute; relicvele casei de la Florica, toate elementele peisagiului exterior — castanul, via, ciresul, padurea din Valea Mare, lunca, zavoiul, casuta din copac — nu devin material descriptiv, ca la Alecsandri, si nici puncte de plecare ale unei solidaritati teoretice cu solul modelator. Ele nu-s vazute prin realitatea lor de acum, ci-s insufletite prin amintirea copilariei si colorate prin parerea de rau a trecutului; un fasait al vremii, o nostalgie dupa timpurile de odinioara, un sentiment de dezradacinare si o dorinta de reintoarcere la natura si la locul de bastina strabat versurile volumului […]
O astfel de poezie se situeaza in realitatile noastre sufletesti si cosmice: ea se integreaza deci in acea literatura autohtona, cu profunde insusiri nationale, ce porneste din filonul popular si se afirma printr-un lant neintrerupt de scriitori, cu un fond comun, desi cu variate mijloace de realizare, nu numai pe masura talentului, ci si pe a timpului. Poezia d-lui Pillat e transpunerea poeziei lui Alecsandri, prin tot progresul de sensibilitate si prin toate prefacerile limbii pe care le- au putut infaptui cincizeci de ani de evolutie… Aceeasi viziune idilica a naturii, aceeasi seninatate patrunsa insa si de un sentiment elegiac, ce-i creste emotivitatea si deci lirismul, si aceeasi simplicitate de limba si mijloace de materializare poetica. Ar fi o interesanta comparatie de facut intre Pastelurile bardului de la Mircesti si poeziile cantaretului Floricai, nu pentru diferentieri de fond, asupra carora ne-am oprit, ci pentru evolutia formei; printr-o astfel de comparatie s-ar putea preciza, prin pilde, progresul realizat nu numai de limba, ci si de expresia poetica, prin intelectualizarea si rafinarea imaginii. Aceasta cercetare ar fi interesanta si pentru poetii de azi; intr-o literatura de imagism exagerat, s-ar vedea de cata forta se poate bucura imaginea rara, topica si armonioasa.”
George CALINESCU
