Ulita copilariei

Ulita copilariei, volumul de debut al Ionel Teodoreanu, aparut in 1923 la editura Cultura Nationala, a cunoscut numai pana in 1947 sapte editii! O dovada ca publicul romanesc, spre disperarea unor critici literari, nu era atras doar de aglomerarile de metafore si de decorativismul stilistic al scriitorului, ci si de puterea acestei carti de a infatisa, in povestiri cu un timbru poetic, trei universuri: infantil, adolescentin si al senectutii. Nuvela care a dat si titlul volumului, Ulita copilariei, este povestea unei „umile si nestiute ulite de margine de targ“ in care isi traieste copilaria si tineretea un frate al lui Ionel Teodoreanu mort in razboi. Celelalte patru piese ale volumului, Bunicii, Vacanta cea mare, Cel din urma basm, S’atunci, sunt marcate de aceeasi nostalgie a varstei de aur si a ordinii vechi, ordine care are ca piloni o bunica fals severa, un bunic bland si un motan somnoros.

Ionel Teodoreanu (1897–1954), scriitor si avocat. Descendent al unei familii de juristi (tatal era celebrul avocat iesean Osvald Teodoreanu, iar bunicul sau, Alexandru Teodoreanu, fusese judecator), a cunoscut un imens succes de librarie in perioada interbelica. Si-a facut studiile la Iasi (bacalaureatul la Liceul National si licenta in drept la Universitate). Primele incercari le-a publicat in Insemnari literare (cu rafinatele miniaturi Jucarii pentru Lily) si in Viata romaneasca, iar in 1923, glorios, a debutat in volum cu Ulita copilariei. Desi nu a abandonat cariera de avocat, in care de asemenea a stralucit prin verva sa si prin preferinta pentru cazuri cu adanci aspecte psihologice, a scris mult, desi inegal, consacrandu-se cu romanele din trilogia La Medeleni (1925–1927). Alte romane: Turnul Milenei (1927), Lorelei (1935), Secretul Anei Florentin(1937), Pravale Baba (1939). Volume de memorialistica importante: In casa bunicilor (1938), Masa umbrelor (1941), Intoarcerea in timp (1946).

„Pentru Ionel Teodoreanu, Ulita copilariei e un fel de «école de la rue», dar cu alta fascinatie decat la Anatole France, mica strada din Iasi fiind mai intima, confundandu-se cu biografia naratorului, evocand universul infantil pierdut. Piesa titulara, intre reverie si mit, e de fapt o meditatie cu substrat pe marginea destinului tragic al fratelui mai mic, mort pe front ca pilot de razboi, in Franta. Vazuta in spirit animist, ca intr-un basm, ulita e concomitent oglinda, album si cronica. Zmeiele, felinarul cu petrol, cromatica toamnei, scoala, toate tin de memoria ulitei. In fragmentul titular al Ulitei moartea e in acelasi timp realitate si simbol. In Cel din urma basm, tranzitia de la fictiune la luciditate, iesirea din zona invocatiei reprezinta, simbolic, un fenomen de ruptura echivalent cu o «moarte» a fericirii inconstiente.“ Constantin Ciopraga, critic si istoric literar roman