Atunci cand devenim constienti de faptul ca suntem Dumnezeu, vedem viata in alt fel. Cei mai multi dintre voi va chinuiti in raul involburat al umanitatii, inca mai sunteti incurcati de cioturile trecutului. Sunteti ocupati cu ranile corpului vostru, cu retelele voastre neuronale. Incercati sa traversati raul, dar va e teama sa nu va raniti sau sa nu pierdeti acel ceva, pe care il aveti. Asa ca sunteti blocati pe cioturile pe care se traverseaza acest rau.
Cand nu stim ca suntem Dumnezeu, un lucru stim cu siguranta – si anume, stim ca suntem fiinte omenesti. Acest gand este atat de obisnuit pentru noi, incat o sa mai treaca ceva vreme pana o sa intelegem ca, daca stim ca suntem fiinte omenesti, cum sa fie de mirare ca facem parte din cioturile de viata care ne sfasie carnea, care se agata de ea? Cum sa fie de mirare ca facem parte dintr-o viata care e atat de impovarata de trupesc, incat ne e frica sa traversam raul?
