Analistii politici constata ca se inmulteau semnele care aratau ca noua strategie a Rusiei consta in efectuarea de provocari in Transnistria care sa justifice atacarea Moldovei si, posibil, deschiderea drumului armatei ruse catre Romania, stat „inamic” din perspectiva Kremlinului, fiindca a ajutat activ Ucraina inca de la inceputul „operatiunii militare speciale”, era membra NATO si avea instalat pe teritoriul ei o instalatie militara care afecta interesele rusesti in zona – scutul antiracheta de la Deveselu.
Moscova este teribil de interesata de aceasta controversata fasie de pamant, importanta ca ghimpe deopotriva in coastele Moldovei si Ucrainei, altminteri o zona saraca si neatractiva din punct de vedere economic, de altfel total dependenta de gazele livrate gratis de catre Federatia Rusa.
„Independenta” Transnistriei, declarata in 1990, inainte de conflictul sangeros dintre nistrenii sustinuti de Rusia si guvernul de la Chisinau, a fost ceva tipic celorlalte enclave inventate de Lenin, dezvoltate de Stalin si exploatate geopolitic de Rusia post-sovietica: Abhazia, Nagorno-Karabah si Osetia de Sud.
„Romania va ataca Transnistria, impreuna cu NATO si Ucraina, si va anexa Republica Moldova” – iata una din naratiunile principale ale propagandei Kremlinului. „Incalcarea drepturilor cetatenilor de limba rusa din Transnistria, care trebuie protejati, eliberati” este un alt alt mit folosit in aceasta perioada. Scopul final este, insa, refacerea Uniunii Sovietice(aducand la sanul Moscovei toti „copiii sai rataciti”, inclusiv Ucraina si Republica Moldova, dar nu numai)- testamentul politic mai mult sau mai putin marturisit al lui Vladimir Putin. Doar asa considera acesta ca s-ar putea situa, in istorie, pe aceeasi pozitie cu un Petru cel Mare, dar si cu un Lenin sau, chiar, cu un Stalin.
Alte carti aparute la Editura Neverland:
Razboaiele! Romania si Rusia, aliati si inamici
Batalionul Azov. Eroism si extremism in Ucraina
