Transgalactica

Intr-un viitor in care oamenii au colonizat galaxia, calatoriile de la o planeta la alta se fac printr-o retea de portaluri care nu pot fi traversate decat de niste trenuri speciale. Inzestrate cu inteligenta artificiala, trenurile sunt mai mult decat niste vehicule: au vise si preocupari, uneori chiar si probleme de temperament. Desi deplasarile de la un sistem solar la altul au devenit de mult banale, pentru cei cu microbul calatoriilor transgalatice, ele si-au pastrat farmecul. Printre acestia se numara si Zen Starling, un pusti care nu pierde nicio ocazie de a mai sterpeli cate ceva in voiajurile sale. Dar cand misteriosul Raven ii incredinteaza o misiune periculoasa, Zen isi va vedea dibacia pusa la incercare.

     Fragment din roman:

    „Yanvar Malik tocmai contempla o fata inghetata cand auzi stirile. Se afla in crio-inchisoarea de pe Karavina si paznicul tocmai trasese de pe raft unitatea frigorifica a fetei, permitandu-i sa o examineze. Nu stia ce ar fi putut afla privind-o, dar o privi oricum, deschizand trapa pentru inspectii si uitandu-se inauntru.

    O chema Chandni Hansa. In fotografiile politiei era draguta, dar acum o rasesera in cap, avea fata cenusie, buzele vinetii si parea moarta, desi Malik stia ca avea sa se dezghete bine-mersi peste zece ani, cand urma sa i se incheie sentinta. Furase bani si niste casti de ultimul racnet de la un baiat pe care il cunoscuse pe kalea ferata si probabil singurul motiv pentru care fusese prinsa, condamnata si criogenata atat de iute era ca baiatul apartinea clanului Noon, fiind inrudit de departe cu imparatul Mahalaxmi. Povestea abia daca figurase pe fluxurile de stiri, dar atrasese atentia robotului-monitor ieftin pe care Malik il setase sa navigheze prin Marea de Date in cautare de stiri despre Nooni. Si-asa se face ca se afla pe Karavina.

    – Unde e baiatul pe care l-a jefuit? intreba el.

    – S-a dus acasa, pe Nodul de Aur, zise paznicul. 

    Paznicul era o localnica si Malik s-ar fi asteptat sa fie inalta si zvelta ca nalucile de ceata ce dansau deasupra lacurilor de vapori din Karavina. In schimb, era scunda, patratoasa si morocanoasa.

    – Ti-a spus ceva inainte s-o ingheti?

    – A, inghetatele astea pe bat vin cu tot felul de scorneli ca sa ne convinga ca nu e vina lor. Asta a zis ca un barbat a pus-o sa faca ce-a facut. A dat de ea pe Przedwiosnie si i-a cerut sa ia trenul cutare, sa-i intre pe sub piele pustiului astuia, Tallis Noon, si sa-l aduca aici pentru cateva saptamani. A platit-o, zice ea.”