Luminita Cercel ne propune un tip de discurs cvasiepic, intrucat autoarea isi conduce cititorul spre un mesaj cristic, ca o litanie, o confesiune sub forma unei spovedanii in care primeaza valorile crestine. De aceea consideram titlul cartii un pretext pentru desfasurarea asa-numitului fir epic dezvoltat pe o schema religioasa, cu un numar redus de personaje care slujesc intentia artistica a autoarei. (…)
Desi de mica intindere, cartea are insa deschidere spre ascensiune in aflarea luminii divine, singurul si ultimul adevar.
Privita sub aspectul moralitatii, aceasta frumoasa invocatie a divinului capata dimensiuni etice, fiind un frumos ghid de dumnezeire, dar si prin bucuria cititului, prin inocenta personajului
Roman, care parcurge o experienta initiatica. Autoarea pare sa ne sugereze ca omul, nu numai ca poate fi usor ispitit, dar are nevoie de incercare si eroare, intrucat mai usor inveti sa te feresti de capcanele vietii, dupa ce Dumnezeu te-a incercat prin Tirada Diavolului.
Acest micro-eseu, micro-poem in spirit crestin, este o dizertatie despre Bine si Rau. Cititorului descopera o punte de intelegere a sensului vietii traite intru credinta si smerenie, dar mai ales intelegand viata ca o nevoie de rugaciune, nazuinta spre dumnezeire.
Elena Netcu
