General | |
---|---|
Authors | Vladimir Soloviov |
Publisher | Deisis |
Year | 2018 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786067400205 |
Format | |
Dimensions | 13 x 20 cm |
Pages | 294 |
Cover | Paperback brosat |
Temeiurile duhovniceşti ale vieţii
35,00 lei
Authors | Vladimir Soloviov |
---|---|
Publisher | Deisis |
Year | 2018 |
Language | Română |
Pages | 294 |
Personaj insolit și cel mai original filozof al Rusiei, Vladimir Soloviov a marcat decisiv gândirea filozofică și teologică a secolului XX. Din „mantaua” lui au ieșit într-un fel sau altul toți marii gânditori teologici ai filozofiei religioase ruse de după 1900.
Punctul de plecare al gândirii sale e demascarea profetică a reducționismelor mutilante de tot felul, atât cele ale gândirii pozitiviste și umaniste, cât și ale „creștinismelor” abstracte și dogmatice. Acestora le-a opus vizionar un creștinism integral și solidar, regândit filozofic în temeiurile lui biblice, dogmatice și sacramentale. Filozofia religioasă a lui Soloviov e astfel o amplă și unică în felul ei apologie filozofică a creștinismului Bisericii lui Hristos.
La numai 31 de ani, Soloviov publica în Temeiurile duhovnicești ale vieții un excelent catehism al unei Ortodoxii integrale. Crezul, dogmele și Tainele Bisericii sunt inserate aici în dinamica concretă a vieții atât individuale, cât și sociale a creștinilor chemați să realizeze ascetic, prin rugăciune, milă și postire (credință, iubire și speranță), și activ în Biserică, stat și popor, relația autentică dintre Dumnezeu, semeni și natură. Astfel, creștinii transformă haosul apărut prin egoism, izolare și dezbinare în cosmosul armoniei pașnice a rațiunii și iubirii altruiste, iar Împărăția lui Dumnezeu prefigurată în dogmele, ierarhia și Tainele Bisericii se realizează drept Adevărul, Calea și Viața lumii.
Spre deosebire de catehismele obișnuite, limitate la descrierea unei vieți religios-duhovnicești ortodoxe confesionale, distincte și separate de viața lumii, catehismul filozofic vizionar și perfect actual al lui Vladimir Soloviov demonstrează felul în care adevărata Ortodoxie oferă în Dumnezeu temeiurile duhovnicești ale vieții integrale a oamenilor în toate dimensiunile ei autentice.