Teatru

Liviu Rebreanu s-a ilustrat stralucit ca romancier. Ion, Padurea spanzuratilor, Rascoala sunt pietre de hotar ale beletristicii noastre. Tot el insa a fost si un interesant comediograf Plicul reprezentand o satira la adresa moravurilor unei lumi in care afacerismul si lipsa de scrupule imbracau cele mai insolite aspecte. Preocupat de destinele teoriei teatrului in mai mica masura, Rebreanu a injghebat totusi un punct de vedere cuprinzator asupra principalelor probleme pe care aceasta le insumeaza.

   Intr-un avantat articol intitulat „Cred”, Liviu Rebreanu isi expune principalele convingeri legate de actul creator in general, lasandu-ne sa intrevedem exigentele care l-au insufletit permanent, atat fata de sine, cat si fata de altii. Arta, din punctul lui de vedere, inseamna creatia de oameni si de viata. Creand oamenii vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii.

  Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume.

   Precum nasterea, iubirea si moartea alcatuiesc enigmele cele mai legate de viata omeneasca, tot ele preocupa mai mult si pe scriitorul care incearca sa creeze viata. Literatura rezultata din asemenea preocupari nu va multumi, poate, nici pe superestetii ce savureaza numai rafinarile stilistice sau extravagantele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon. Nici n-are nevoie. Literatura traieste prin ea si pentru ea insasi. Durabilitatea ei atarna numai de cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde.

Eugen Virgil Nicoara