Structuri interogative in textele biblice romanesti

Structuri interogative in textele  biblice romanesti – Andreea Cristea Cojocaru

Lucrarea abordeaza o tema interesanta si instructiva pentru ambele domenii implicate in tratarea interdisciplinara – lingvistica si teologie –, intr-o maniera si pe un corpus de texte care ii confera dintru inceput originalitate. Analiza actelor de vorbire cu caracter interogativ, intr-o viziune coerenta, aproape monografica, este de natura sa puna in lumina cel putin doua serii de aspecte inedite cu privire la specificul textului biblic:

a) subtilitatea formularii unor enunturi interogative intr-un text cu puternica incarcatura ideologica, mai precis – dogmatica, intr-un evantai de tipuri si subtipuri de constructii logico-semantice si gramaticale;

b) capacitatea limbii romane, vechi si actuale, de a reda subtilitatile de continut si de forma a limbilor vechi, „sacre” – ebraico-aramaica, greaca, latina si a limbii de cultura – slavona.

Autoarea isi selecteaza un corpus de texte suficient de bogat, incat sa poata acoperi intreaga tipologie a interogatiei, analizata initial ca scheme logice de cunoastere, prin schimburile verbale intre emitator si receptor. Intrebarile sunt extrase din cartile evanghelistilor, completate cu alte carti din Noul Testament, mai precis, din Epistolele pauline, Faptele Apostolilor, Apocalipsa dupa Ioan. Acolo unde corespondentele o impun, se fac referirile de rigoare la carti si versete din Vechiul Testament.

Metodele de lucru sunt adaptate obiectivelor pe care autoarea si le-a propus. Asa cum aratam mai sus, o prima ipoteza de lucru care trebuia verificata a fost aceea ca talmacitorii romani au inteles exact mesajul biblic si l-au redat corect conationalilor. Or, o asemenea analiza presupune in primul rand utilizarea principiilor, metodelor si instrumentelor de lucru ale lingvisticii istorice, pe de o parte, si ale pragmaticii lingvistice, pe de alta parte. Asa se explica si prezentarea destul de detaliata din capitolul introductiv, cu etapizarea pragmaticii si cu prezentarea scolilor americane si europene. Autoarea isi alege anumite directii de cercetare pragmatica, aplicand achizitiile acestora asupra unui material mai putin supus unor astfel de demersuri.

A doua ipoteza importanta a fost aceea ca romana dispunea de virtutile compensatoare, daca nu chiar de un sistem al limbii apt sa redea subtilitatile mesajului continut in cele mai diverse structuri interogative, formulate intr-o alta epoca istorica si in cu totul alt spatiu geografic-cultural, cu o comunitate de vorbitori caracterizata prin cu totul alte mentalitati. Pentru aceasta, se folosesc instrumentele de analiza ale gramaticii descriptive, ale gramaticii contrastiv-tipologice si, nu in ultimul rand, cum spuneam, ale gramaticii istorice romanesti. Aceasta din urma abordare este explicata prin doua ratiuni. In primul rand, evolutia limbii romane impune adaptarea continua a textului biblic la capacitatea de receptare a utilizatorilor din fiecare epoca. In al doilea rand, studiile de specialitate pun la dispozitia traducatorilor noi solutii traductologice pentru pasajele dificile, obscure, din textul original. Din perspectiva traducerii formulelor interogative, se poate deduce ca nu intotdeauna versiunea cea mai noua este si cea mai corecta, prin raportare la textul-baza. Uneori se dovedeste ca textele vechi ofera, pe langa parfumul arhaic si pe langa valoarea de document istoric pentru faptele de limba, si o perceptie mai adecvata a mesajului biblic.

Structura lucrarii este, de asemenea, subordonata intentiilor analitice. Dupa un lung capitol introductiv, in care sunt explicate in detaliu perspectivele teoretice ale abordarii textului selectat, autoarea consacra o sectiune prezentarii limbajului bisericesc romanesc. Ideea de la care se porneste este aceea ca varianta „tehnica” a limbajului biblic a stat la baza formarii limbii literare romanesti, mai ales in varianta ei scrisa. In afara de aceasta, specificul mesajului se preteaza foarte bine la studiul interogatiei, caci interogatiile fac parte din multimea actelor de vorbire care lamuresc, in stil didactic/catehetic, dar si filosofic-teologic, Cuvantul divin, cu trepte diferite de intelegere pentru cititori diferiti si pentru diferite categorii de initiati. In sfarsit, capitolul cel mai consistent din economia lucrarii este consacrat analizei structurilor interogative propriu-zise. Criteriile de clasificare sunt cele standardizate prin studiile de logica si lingvistica, valorificate si sistematizate foarte bine in lucrarea Andrei Serbanescu-Vasilescu, Intrebarea. Teorie si practica, 2002.

Functiile de comunicare indeplinite, situatiile de comunicare, structura gramaticala a enunturilor si persoana receptorului sunt, in principiu, cele patru repere in raport de care se divizeaza cateva zeci de subtipuri ale intrebarilor cu aplicatie in textul biblic. Fiecare tip si subtip este bogat ilustrat prin extrase din versetele a sapte dintre versiunile romanesti ale Noului Testament – Biblia de la Bucuresti (1688); Biblia de la Blaj (1795); Biblia de la Buzau (1854-1856); prima Biblie Sinodala (1914), Biblia utilizata in bisericile neoprotestante, asa-numita versiune Cornilescu (editia 1926, revizuita), Biblia jubilara, diortosita de Bartolomeu Anania (2001) si, bineinteles, Biblia in uz, adica versiunea sinodala din 1938, realizata de catre Gala Galaction si Vasile Radu, sub indrumarea si cu colaborarea episcopului, pe atunci, Nicodim Munteanu, in forma ei de mare circulatie astazi, aceea din 1982.

Andreea Cristea-Cojocaru ia in discutie contextul in care apare fiecare intrebare, chiar cu cate un mic paragraf de exegeza, daca particularitatile interogatiei o impun, prin straturile profunde ale acesteia. In principiu, insa, se analizeaza structura de suprafata – conectorii interogativi, grupurile nominale si verbale, eventualele schimburi verbale din schema „intrebare – raspuns – reformularea intrebarii (unde este cazul)”, cu particularitatile fonetice, morfologice, lexicale ale epocii in care a fost realizata fiecare dintre cele sapte versiuni romanesti. Abia dupa clarificarea acestoraspecte se face legatura cu mesajul propriu-zis, pe baza unei analize logico-semantice si pragmatice, pentru ca, in final, sa se stabileasca in care tip de intrebare se poate incadra versetul sau fragmentul respectiv de verset interogativ.

Concluziile unui asemenea amplu si sistematic demers sunt pe masura asteptarilor. Ele dezvaluie, o data in plus, din aceasta perspectiva particulara, lupta neincetata a talmacitorilor cu cele doua serii de dificultati obisnuite in asemenea imprejurari: a) neclaritatile din textul baza si b) „stramtoarea limbii” pentru echivalentele din textul-tinta. Pe de alta parte, cercetarea propusa de autoare invedereaza nenumaratele posibilitati pe care le ofera un enunt concentrat intr-o intrebare pentru a comunica mesaje cu mare incarcatura informationala si emotionala. Intrebarile retorice, intrebarile inchise, intrebarile indirecte sunt numai cateva dintre formulele prin care este redata invatatura crestina in vesmantul romanesc, mereu reinnoit de-a lungul anilor.

Lucrarea este scrisa cu acuratete, intr-un stil stiintific lipsit de ostentatie, dupa un plan de expunere coerent, rezultatul final fiind o demonstratie stiintifica pe cat de convingatoare, pe atat de utila. Bibliografia de specialitate este corect utilizata, dintr-o perspectiva personala, cu comentarii proprii in privinta unor grile de evaluare a faptelor de limba si, in orice caz, cu trimiteri oneste la sursele documentare. Abordarea este in mare parte inedita, iar concluziile sunt originale si pertinente.

Prof. univ. dr. P. Gh. Barlea