Strain intr-un loc candva al meu

Frazele suple si linistite ale versurilor lui Dan Tirlea (s-a spus de multe ori ca numele defineste omul, asadar si creatiile lui) incap intr-o corespondenta paradigmatica cu preferintele lui firesti: Pink Floyd, Virgil Mazilescu, ceva din spiritul foulknerian, plus umorul beningn al spatiului nostru brasovenesc, concentrat de muntenism, ardelenism, populat de, ma rog, si umor ba dinspre Ploiesti, ba dinspre Humulesti.

Debutul lui Dan Tirlea este intarziat pentru ca el stie ca vom da socoteala pentru fiecare cuvant scris sau numai gandit candva. Stie ca Dumnezeu este iertator cateodata, autocenzura nicicand. Secatuirea spiritualitatii din pricina invaziei materialului este tema nu predilecta, ci dureros impusa de vremurile scrisului sau.

Gasim umor, dar si melancolie motivata de tampitul duct al timpului care ne conduce scrisul… gasim de toate. Este un fel de praf stelar care pica peste pagini si le vestejeste totodata, deoarece perceptia senzoriala a disparitiei domina textul. In mod paradoxal acest scriitor ne arata fata intunecata a lumii intr-un mod sagalnic si zambitor. – Mircea Doreanu, Scriitor