„Există o stare inerentă și perpetuă de plecare în acest nou volum al Corinei Bernic. Există o parte care stă mereu să plece și chiar pleacă și una care se întoarce, fie și numai pentru ca să privească în urmă. Există, veți vedea, mereu trei bilete, nu două, nu un dus-întors, ci un dus-întors-dus. Mai exsită un laconism stilistic, ferm, băiețesc, care face din Corina Bernic o voce unică în poezia românească din acești ani. Un laconism impregnat în același timp de căldură și intimitate. Stațiile prin definiție sunt scurte și adesea intense. Printre ele, există în volumul de față și una care revine întruna, stația căreia i se zice patrie. Când vine vorba despre asta, Corina Bernic scrie o poezie a unei dezrădăcinări latente, cea care începe să se facă simțită când încă mai ai rădăcinile bine înfipte în pământul de plecare. Nu poți ști niciodată în Stații care dintre cele trei bilete e mai prețios. Dus, întors sau din nou dus?”
Svetlana Cârstean
