Sa ne rugam neincetat, cu rabdare, staruitor. Dumnezeu, la vremea sa, va da rugaciunea binecuvantata, curata celui ce se roaga fara lene si fara incetare cu rugaciunea sa necurata, celui ce nu paraseste ca un las nevointa rugaciunii, cand rugaciunea nu ii este data timp indelungat. Modelul izbandirii rugaciunii staruitoare a lui Iisus il vedem in Evanghelie. Cand Domnul a iesit din Ierihon insotit de ucenici si multime de popor, orbul Bartimeu, care sedea langa drum si cerea milostenie, afland ca Domnul trece pe acolo, a inceput sa strige: „Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!” Si a fost oprit sa strige, dar el mai tare striga. Si urmarea strigatului sau neincetat a fost tamaduirea lui de catre Domnul. Asa si noi sa strigam, in pofida gandurilor, a nalucirilor si a simtamintelor pacatoase, iesite din firea cazuta si aduse de diavol, ca sa ne impiedice strigatul nostru in rugaciune; si fara indoiala ca vom dobandi mila de la Dumnezeu. Pazirea mintii, supravegherea mintii, trezvia, atentia, lucrarea mintii, rugaciunea mintii, toate acestea sunt felurite denumiri ale uneia si aceleiasi nevointe sufletesti, sub feluritele ei aspecte. Nevointa sufleteasca se preface, la vremea ei, in duhovniceasca. Nevointa duhovniceasca este tot sufleteasca, dar umbrita deja de harul lui Dumnezeu. Aceasta nevointa sufleteasca sau duhovniceasca Parintii o definesc astfel: „Luarea aminte a inimii este linistirea cea neincetata despre tot gandul, intru care pre Hristos Iisus, pre Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, nelipsit numai pre Dansul rasuflandu-L si chemandu-L, si cu barbatie impreuna cu El impotriva vrajmasilor ostasindu-se; si singur Lui se marturiseste, Celui ce are putere a ierta pacatele”. Mai simplu spus, prin lucrarea launtrica, lucrarea mintii, a sufletului, rugaciunea mintii, trezvie, pazirea si supravegherea mintii, atentie se denumeste unul si acelasi lucru: deprinderea atenta, cu evlavie a Rugaciunii lui Iisus.
