Sonata pentru pian in secolele 18 si 19. Aspecte stilistice si interpretative

Cartea pianistului, muzicologului si profesorului Matei Serban Rogoz – PH-D – trateaza o tema complexa afirmata in istoria muzicii occidentale si se refera la o bogata literatura pentru pian din secolele XVIII-XIX, in care Sonata a fost genul predilect. Autorul stabileste o distinctie clara si bine argumentata in ce priveste problema formei si a genului de sonata, enuntand idei si principii de fond care au stat la baza evolutiei unei literaturi muzicale de interes primordial pentru zestrea culturala a perioadei respective. Precizarile sale ne apar binevenite in cuprinsul acestei analize a tematicii, si aceasta mai ales prin insistentele privind unitatea si unicitatea operei muzicale (de autor) realizata prin succesiunea partilor sale constituente, si numai astfel, si care in relatie – nu prin contiguitate, ci functional – indeplinesc mesajul artistic global al genului de sonata. Opera muzicala definita astfel se implineste prin si numai prin parcurgerea integrala a textului aferent si prin jocul (contrastant – sau nu!) al partilor acesteia, toate desavarsind o idee artistica unica. Punctul de vedere al domnului Matei Serban Rogoz se leaga de mesajul si de constructia interna a Sonatei, organizate fie ciclic, fie monopartit, dupa conceptia compozitorului. Ceea ce conteaza in momentul in care acesta pune punct final unui text dat (produs) este autosuficienta mesajului inramat, completitudinea unui discurs definit in toate coordonatele sale. Sunt probleme esentiale, de ordin estetic si formativ, pe care autorul lucrarii le gandeste corect si peroratia sa se dezvolta concludent, pornind de la originile literaturii de gen si pana la detaliile de analiza extinsa a unor lucrari reprezentative. In acest sens este de remarcat mai ales accentul pus in text pe interpretarile comparate ale unor lucrari de Haydn, Mozart, Beethoven, Weber, Schubert, Mendelssohn, Schumann, Chopin, Liszt si Brahms, pe care autorul le comenteaza in detaliu. Tot ceea ce in lucrarea sa tine de viziunile interpretative ale lucrarilor puse in discutie ne apare ca rod al unui studiu indelungat si edificator al autorului, care poseda o discografie remarcabila. Cei mai importanti pianisti ai sec. XX apar comentati comparativ in lucrarile inregistrate, reliefandu-se caracteristicile stilistice ale fiecaruia. Ne sunt prezentate interpretari antologice ale lui Arrau, Ghilels, Richter, Kempff, Schnabel, Pollini, Lipatti, Lupu, Cortot, Horowitz, Pogorelich Cziffra, Katchen etc. Consideratiile domnului Matei Serban Rogoz privind aspectul stilistic al interpretarilor comparate constituie elementul de originalitate preponderent al acestui demers, proveninde dintr-o serioasa cunoastere generala, adanc culturala, a domeniului, in cauza si din experienta izvorata din atelierul propriu de interpretare si predare. Lectura acestui text poate deveni o experienta profesionala si culturala interesanta pentru oricare muzician si meloman dispus a-si nuanta propriile cunostinte asupra unei literaturi interpretate de cei mai mari artisti ai sec. XX. Recomand in consecinta cartea a fi citita cu atentie cu interes de catre oricare om de cultura, iubitor al muzicii. – prof. univ. dr. Nicolae Brandus