Soarele din oglinda e, uneori, la fel de orbitor ca soarele de pe cer. Nu insa la fel de neindurator. Cu oglinda te poti juca, poti chiar sa te ascunzi in spatele ei. Daca alegi unghiul potrivit, ti se permite sa jonglezi, fara temeri, cu ceea ce pare de neindurat. Oglinda e, totodata, o deschidere si un val. Reveland, tempereaza. Estompand, indeamna privirea sa-si creeze propriile-i lumi. Si, mai ales, ingaduie ca soarele sa palpite si in regim nocturn. Deoarece acolo, in noapte, ai sansa sa te intalnesti cel mai des cu dublii si cu semenii tai. Acolo, in noapte, se spun povestile cu miez enigmatic si se aud litaniile care ne mangaie si ne rezidesc.
Asadar, Soarele din oglinda. Sub acest titlu se insiruie cei 25 de ani de poezie ai mei. Primesc aceasta antologie, cu recunostinta, ca pe un magnific dar din partea Editurii Scoala Ardeleana, cu speranta ca se vor bucura si altii de el. (MIHAI MANIUTIU)
Capacitatea de a inventa si regiza situatii – macabre, dramatice, funambulesti, spiritualizate –, de a suprapune planului dilematic serii de constelatii simbolice, in care mitul puterii divin-despotice, erosul energetic, singuratatea si jertfa Alesului genereaza situatii-limita, alaturi de capacitatea de a transfera imaginarul in actiune si ideile in viziuni de o covarsitoare plasticitate confera teatrului si textelor lui Mihai Maniutiu o adevarata forta de soc. […] Eu baroc, manierist, om de meraviglia si agudezza, Maniutiu este un artist cu senzorium cultural si intelectualism palpitand de carnalitate. (DAN C. MIHAILESCU)
Pot repeta, pe scurt, ce spuneam altadata despre excelentul regizor, eseist, prozator, poet Mihai Maniutiu: poemele lui coboara, cu fiecare placheta, tot mai adanc si mai dez-vrajit spre interioare vulnerate, proza exerseaza deraderi la lumea care (pe)trece, iar regia cauta locul de mijloc, rascrucea in care inauntrul si in afara s-ar putea reconcilia. […] Cartile sale, excelente, se succed una dupa alta fara a impune cu forta cuvenita acest scriitor de raftul intai. […] De citit Mihai Maniutiu neaparat. (IRINA PETRAS)
„Cerebralul” Maniutiu se infatiseaza in literatura sa ca un „vizionar” fara limite, artist al fanteziei si al „himerelor”… (ION BOGDAN LEFTER)
Prestigiosul regizor de teatru Mihai Maniutiu […] s-a ilustrat la cote inalte si ca prozator si poet. In aceasta a doua ipostaza a manifestat o mobilitate a fanteziei si a formelor discursive remarcata in toate glosele critice care i s-au consacrat, cu accente pe o „arta a dedublarii”, a jocului cu mastile si conventiile literare, in general, fapt deloc surprinzator la cineva care are evidenta vocatie a inscenarilor de momente de viata si de destine in „marele teatru al lumii”. (ION POP)
Vrajire si dez-vrajire a realitatii, cartile lui Mihai Maniutiu inchipuie o rostire dedusa din straturile difuze ale cotidianului si din paradoxurile unei suprarealitati exuberante si ludice, prin care este expusa linia de intalnire dintre lumi, fisura inconsistenta din lucruri, dar si jocul inconstant dintre interioritate si exterioritate. (IULIAN BOLDEA)
