Soapte in eter. Cantecul paunului albastru

Nici moartea nu poate desface ceea ce a unit destinul. Oameni, locuri, momente, totul decurge respectand ordinea fireasca a existentei. Caci nimeni si nimic nu e in stare sa rescrie ceea ce a fost deja decis, inainte de a darui viata. Dar sau penintenta, acceptarea e singurul mod de a intelege rostul tuturor intamplarilor…

… asociindu-i miscarile cu traiectoria vaporilor suavi, Alex se convinse ca numai ea ii putea risipi si, urmarind cum se indeparta, se intreba cat de placut ar fi fost sa imbratiseze o femeie cu parfum de primavara tarzie.

Brusc, inima incepu sa-i goneasca, infierbantandu-i sangele. Inginerul pasionat de calcule si de proiectarea tridimensionala nu se astepta la o asemenea reactie.

„Ciudata finta, fiinta umana!", reflecta infuriindu-se pe sine.

Abia o ingropa pe Ofelia si, totusi, fara sa tina cont de durerea sufletului, trupul ii porni instinctiv la vanatoare, sa redescopere viata… 

Cand am inceput sa citesc romanul, eram intr-unul dintre acele impasuri ale vietii, in care nu mai stii incotro sa o apuci. Ma simteam gol si ratacit. Si, asemenea lui Alex, cautam ceva de care sa ma agat, ceva care sa dea un sens realitatii. Spre surprinderea mea, Cantecul Paunului Albastru mi-a oferit exact acel ceva care sa ma motiveze: speranta! Nu credeam ca as fi putut sa o regasesc intr-o carte, dar mai ales, nu ma asteptam ca povestea unor personaje sa aiba un impact atat de puternic asupra mea. Si totusi, acum sunt convins ca acesta este scopul unei bune lecturi: sa te provoace si sa scormoneasca din nou in tine dorinta de a trai! - Ionut Huzum, producator tv, scenarist