„Produs al unei perioade de intensa fermentare emblematica, sigiliul s-a articulat drept un instrument conex culturii scrise medievale de natura pragmatica, cu rolul de a-i confirma destinatarului […] certitudinea ca inscrisurile carora i se alatura […] oglindeau vointa, constatarile sau infaptuirile posesorului sau, fie ca acesta reprezenta o institutie cu proiectie individuala sau colectiva, fie documentele redactate fusesera emise si sigilate exclusiv in nume propriu. […] In spatiul rasaritean al Ungariei medievale, partial desfasurat actualmente intre granitele Romaniei contemporane, cei mai prolifici emitenti ai documentelor autentificate cu sigilii au fost locurile de adeverire emergente in voievodatul transilvanean si in cateva comitate invecinate (Bihor, Cenad si Arad) […]. Cercetarea de fata isi propune sa aduca in atentie elementul central care conferea vigoare actelor emanate din cancelariile acestor foruri, cautand nu doar resorturile de drept prin care sigiliile lor se bucurau de autenticitate in jurisprudenta Ungariei medievale, ci si schimbarile care s-au produs de-a lungul timpului si care au influentat practica sigilara specifica acestor institutii, confectionarea unor noi matrice sigilare, modificari si inovari ale metodelor de aplicare a sigiliilor.” (din „Introducere”)
