Si eu am fost in cer

In cariera mea literara, am scris multe lucrari despre viata unor persoane apropiate sau intalnite intamplator. Nu-mi propusesem sa scriu nimic despre familia mea, deoarece mi se parea ca toti au fost oameni simpli, neinteresanti pentru cititorii din aceste timpuri. In aceasta iarna geroasa a anilor 2014-2015 e. n., mi-am schimbat hotararea. Am descoperit circa 300 de pagini scrise de mana tatalui meu, Gheorghe Corut, si unele din insemnarile sale m-au pus pe ganduri.

Dupa citirea lor, am cugetat mult daca sa scriu sau nu aceasta carte. Eu cred ca merita scrisa si citita. Ne dezvaluie un, erou-aviator din cel de al doilea razboi mondial cu bucuriile, dar, mai ales, cu necazurile sale.  Tata a plecat dintre cei vii in urma cu zece ani, lasand insemnarile intr-o cutie de carton, careia nimeni nu-i dadea nicio importanta. N-a scris cu gand de a fi publicat. Eu cred ca a scris un fel de spovedanie si carte de invatatura pentru urmasi. Din aceasta cauza, scrisul este de o sinceritate dezarmanta, Eu mi-am luat sarcina de a-l stiliza si corecta, fara a interveni in esenta lui. Cel care povesteste este tata, Gheorghe Corut. Multe lucruri veti intalni in aceasta lucrare.

Lumea satului din nordul Moldovei, cu obiceiurile si credintele ei. Cumplitele incercari prin care au trecut barbatii acestui neam, alaturi de conationalii lor, in luptele pentru intregirea si neatarnarea neamului. Perioada interbelica asa cum era, cu cele bune si cele rele. Sangerosul razboi impotriva URSS si urmarile cumplite ale infrangerii. Toate s-au produs parca conform profetiei Maresalului Ion Antonescu: Luptati, baieti, ca sa muriti, caci vii si infranti de-ti ramane veti fi ca si morti.