Sfantul Ioan Maximovici, acest om micut, adus de spate, cu parul incalcit si hainele modeste, cu un defect de vorbire si o voce molcoma, odata ajuns arhiereu, a inceput a umbla adeseori descult, chiar daca unii au inceput sa spuna despre el ca e smintit la minte. Grija de capatai a Sfantului Ioan era indreptata catre inima sa adanca, de aceea a ajuns sa-L odihneasca pe Hristos cu o asemenea plinatate, incat salasluirea Duhului Sfant intru el s-a preschimbat intr-o imbratisare desavarsita, daruita intregii firi omenesti.
Din aceasta pricina, cei care iubeau Adevarul si cunosteau puterea rugaciunilor si blandetii dumnezeiesti ale Sfantului Ioan, nu se lasau amagiti de aparenta exterioara, ci, apropiindu-se cu sfiala si smerenie, descopereau ca, sub firava sa infatisare, se ascundea un colos de rugaciune si dragoste, un suflet nespus de marinimos care purta intru el suspinul Duhului Sfant pentru intreaga zidire.
Viata sa, tainuita cu Hristos in Dumnezeu, s-a facut un izvor neincetat de daruri ce se revarsa imbelsugat catre toti cei care isi deschid bratele inimii spre a se incredinta Domnului. De aceea faptele si minunile Sfantului Ioan cresc asemenea unor perle in inimile credinciosilor, daruindu-le puterea de a nu fi biruiti de valurile cele amare si pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
Gingasia, bunatatea si blandetea, alaturi de staruinta, rabdare si suspin, au facut din Sfantul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari facatori de minuni ai zilelor noastre. Toti cei care ii cer, cu credinta, grabnicul ajutor, afla in acest minunat ierarh, nu numai un binefacator si tamaduitor, ci si un prieten si sfatuitor tainic, care, cu o nespusa delicatete, vine in vietile
noastre si ne scoate la limanul vesniciei, purtand grija de noi in intregime – suflet si trup. Marturie stau nenumaratele si uimitoarele minuni pe care le-a savarsit inca din timpul vietii si dupa adormirea sa, si care nu inceteaza a se infaptui cu putere pana acum.
