Semiotica. Aveam nevoie de noaptea mea solitara

Atingeri de suflet,

In vis de luciu de lac, adiau

Subtila destainuire a cugetului.

Mirata-n arcada de val, oglinda venetiana

Tanjea xilofonul dragostei. 

Semnul ca simbol, sens, auspicii, emblema, sau alte intelesuri pe care le dau dictionarele, are in cartea Paulei Barsan, nuanta amintirii. Tacerile vin cu semnul lor, cu urma lor de siaj, ca un drum pe ape, lasat de un vapor, de o barca, sau de „carausul destinului”.

Memoria personala se lasa asimilata, fara regrete, de memoria poetica, si sensul primei se va desavarsi, destramandu‑se in noaptea care l‑a generat. 

In toate tonalitatile, grave, acute, inalte, in care a scris si scris Paula Barsan, cartile sale sunt si carti despre iubire. Clelia Ifrim