Se stinge intunericul. Pecetea darului duhului semnelor

Plecandu-ne inaintea florii desertului, insingurarii, nobletei, resemnarii cu un destin de proscris, pe crucea caruia sta scris vina: preafrumusetea chipului si preami-nunea parfumului; puterii de a indura, tariei credintei ca va birui si va trai, surasului trist, preastraneitatii pacii pe care o daruieste in semn de uluire si metanie necuprinsului, sfielii care-i sporeste frumusetea, gratiei si umilintei si blandetii ei… Sa-i marturisim povestea de „printesa” beduina (despre care se zice ca nimeni n-a trimis-o in desert niciodata, ci a venit in nume propriu, in singura lume pe care a inteles-o, si a carei frumusete o mangaia cu roua ochilor in fiecare amurg, cand nesfarsitul pare de asteptare ars si ne-nteles „transfigur” de cei ce nici in vis nu picura o lacrima sa stampere rana focului ce fara ardere de sine doar mistuire-n vant si-a stihie adie, ce ingradeste visul sa-mbratiseze si mangaie), traindu-si toate vesniciile si toate visele in neprihana timpului de la-nceput – in desert nu exista altfel de timp (Autorul).