Scene dintr-o casnicie. Dupa repetitie

Lucrind la Scene dintr-o casnicie, inainte sa apuc sa-mi dau seama, aveam deja sase dialoguri distincte despre iubire, casatorie si tot felul de alte lucruri care vin odata cu ele. Johan si Marianne, sau Marianne si Johan, si-au dat voie sa fie lasi, curajosi, fericiti, furiosi, indragostiti, nesiguri, satisfacuti, ipocriti, perfizi, rautaciosi, copilarosi, mizerabili, afectuosi, nemilosi, prosti, neajutorati – pe scurt, fiinte umane. – Ingmar Bergman

Dupa repetitie este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, aflat in culmea gloriei, pentru care arta – teatrul si locul lui pe scena – este viata, iar orice altceva este iluzie. – The New York Times

Editie aniversara, cu prilejul Centenarului Ingmar Bergman

Traducere din limba suedeza si prefata de Carmen Vioreanu

Ingmar Bergman s-a nascut pe 14 iulie 1918, in Uppsala, Suedia, fiul unui preot luteran care credea ca numai disciplina temeinica face din copii oameni adevarati. Astfel educat, Bergman creste cu o dragoste ascunsa pentru filme, de care se foloseste ca sa evadeze de sub stricta disciplina parinteasca. Inca din copilarie compileaza propriile filme si piese pentru teatrul de papusi. In 1937, intra la Universitatea din Stockholm. In 1945, regizeaza primul sau film, Criza, despre o poveste de dragoste nefericita ce se sfirseste cu o sinucidere. Ii urmeaza alte citeva pelicule, iar in 1957 Bergman primeste cele mai inalte elogii ale criticii si ale publicului pentru A saptea pecete, o alegorie a luptei dintre bine si rau in care un cavaler ratacitor provoaca Moartea la o partida de sah pentru a-si prelungi viata cu citeva zile. I-au urmat Fragii salbatici (1957), o analiza subtila a sufletului uman, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, Magicianul (1958), inspirat de o piesa de Chesterton pusa in scena anterior, Izvorul fecioarei (1960), prelucrare a unei vechi legende suedeze, distins cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain. In 1961, Bergman se implica intr-un proiect ambitios, magistrala trilogie ce cuprinde filmele Ca intr-o oglinda, Comuniantii si Tacerea si care abordeaza problema absentei lui Dumnezeu. In perioada urmatoare, Bergman se apleaca asupra psihicului feminin, regizind filme precum Persona (1966) sau Strigate si soapte (1972), distins cu Premiul Oscar pentru cea mai buna imagine. Printre filmele sale tirzii se numara si capodopera autobiografica Fanny si Alexander (1982), distinsa cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, cea mai buna imagine, pentru decoruri si costume. Se stinge din viata in 2007, la 89 de ani, lasind in urma o mostenire culturala impresionanta.